Banii pentru construirea lăcașului sfânt au fost donați de către deputatul liberal Constantin Bursan, președinte al PNL Hunedoara între 1922 și 1938.

 

În campania electorală din 1936, deputatul liberal Constantin Bursan, le-a promis hunedorenilor că va ridica o biserică în oraș.

Hunedoara Liberă a scris aici despre construirea catedralei:

Catedrala „Sf. Împărați Constantin și Elena” din Hunedoara

Totuși, pentru că toate documentele legate de construcția catedralei au fost scrise în 1979, au apărut unele inadvertențe legate de datele la care s-au desfășurat evenimentele legate de ridicarea bisericii. În acte scria că piatra de temelie a fost așezată în 18 mai 1940.

Întâmplarea face că de curând am intrat în posesia unui articol apărut în „Renașterea – organ național bisericesc săptămânal”. În articol se arată clar că e vorba data de 21 mai, ziua în care în calendarul creștin ortodox sunt pomeniți Sfinții Împărați Constantin și Elena, iar Bursan se numea Constantin.

O nouă catedrală în Hunedoara

În ziua de Sf. Constantin și Elena a avut la Hunedoara o impresionantă solemnitate creștinească. Datorită pioasei inițiative ctitoricești, precum și merituoaselor osârdii depuse de domnul Constantin Bursan, s-a așezat piatra de temelie a noii Catedrale ortodoxe.

La această solemnitate au luat parte în afară de ctitorul inițiator, I.P.S.S. Mitropolitul Nicolae Bălan, domnul Silviu Dragomir, ministrul minorităților, precum și reprezentanții autorităților locale.

Orașul a fost frumos pavoazat și împodobit cu ghirlande și cu steaguri naționale.

Oaspeții întâmpinați în gară la ora 9 dimineața de reprezentanții autorităților locale au fost conduși cu automobilele la biserica ortodoxă, unde s-a oficiat un serviciu religios, iar de aici s-au îndreptat spre terenul pe care a avut loc solemnitatea așezării pietrei de temei a nouei Catedrale ortodoxe.

În cadrul solemnității după ce au rostit cuvântări I.P.S.S. Mitropolitul Nicolae Bălan și domnul Silviu Dragomir, domnul Constantin Bursan a mulțumit înalților oaspeți pentru că au cinstit solemnitatea cu prezența lor:

„Nu am fost mânat de scopuri meschine – a declarat domnul Constantin Bursan – atunci când am luat inițiativa construirii acestui lăcaș. Am fost însă îmboldit de pasiunea sinceră a unui credincios al Bisericii și a unui adept al învățăturii creștine.

Astăzi, când oamenii se sfâșie între ei pentru o bucată de pământ, este de datoria bunilor creștini să-și ridice gândurile către Dumnezeu și să dovedească prin fapte că înțeleg să rămână legați în permanență de învățăturile și de directivele creștinismului ortodox.

Zidirea creștinească de la Hunedoara constituie o sinceră și durabilă mărturie la temelia căreia am pus ceva din sufletul și credințele mele” – a încheiat domnul Bursan.

După terminarea cuvântărilor s-a făcut punerea temeliei și a unui pergament semnat de cei prezenți.

Printr-o fericită întâmplare, la scurt timp după ce am găsit articolul de ziar legat de așezarea pietrei de temelie a Catedralei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Hunedoara, am reușit, datorită domnului Ovidiu Teodorescu și a doamnei Georgeta Deju, șef Secție Istorie și Artă din cadrul Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva, să obținem și o fotografie de la eveniment. În ea apar I.P.S.S. Mitropolitul Nicolae Bălan, Constantin Bursan (cu ochelari), ctitorul catedralei, dr. Silviu Dragomir, ministrul minorităților, dr. Romulus Mioc, fost prefect de Hunedoara, Valer Pascu, Petru Perian, primarul Hunedoarei.

catedrala HD

În 28 septembrie 1942 Consiliul Parohial anunță că „lucrările de construcție ale Bisericii Catedrale, atât în interior, cât și în exterior, inclusiv pictura și montarea întregului mobilier, se consideră terminate”.

Constantin Bursan a fost arestat în noiembrie 1950 și condamnat la 25 de ani de temniță grea pentru infracțiunea de crimă de înaltă trădare și la 12 ani de închisoare pentru alte delicte.

A murit în închisoarea Văcărești în data de 18 ianuarie 1962, după 12 ani de detenție.

4 răspunsuri

  1. Hogman_t@yahoo.com' Tudor Hogman spune:

    Frumos articol nu trebuie uitati niciodată astfel de inaintasi care au facut cinste țării .

    • cetatean@Romania.ro' De Sfintii Constantin si Elena spune:

      Poate ca ar trebui meditat si la felul in care au fost si sunt tratati cei care au vrut si au facut bine semenilor lor….

  2. gavrilaman20@gmail.com' Gavrila Man spune:

    Nu ar fi crestineste si moral,ca ramasitele pamantesti ,daca sa stiu unde sunt,sa fie puse in lacasul pe care el Constantin Bursan,ctitorul acestei biserici din Hunedoara,si la desemnat .Inteleg ca in acel loc ,este centrala termica a Catedralei.

  3. braunereliza@yahoo.com' Brauner Eliza spune:

    Așa mai aflăm și noi multe istorioare despre orașul nostru.

Lasă un răspuns către Brauner Eliza Anulează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus