August Horșia - A fost doctor în Drept, jurnalist și apărător al drepturilor românilor din Transilvania.

August Horșia (n. red.: uneori, August Horsia ori Augustin Horsia/Horșia sau Augustin Horșa etc.) s-a născut în 1840, în localitatea Șura Mică, comitatul Sibiu, acolo unde tatăl său, Ioan Horșia, era preot greco-catolic.

A urmat liceul la Blaj, după care s-a înscris în 1863 la Facultatea de Drept din Budapesta, unde și-a luat și doctoratul. În perioada studiilor a colaborat la ziarele „Concordia” și „Federațiunea”, două dintre gazetele care apărau drepturilor românilor din Transilvania. A locuit la Budapesta până în anul 1869.

În mai 1868, gazeta „Federațiunea” publică „Pronunciamentul de la Blaj”, declarația politică citită la Blaj, în fața a 60.000 de oameni. Practic, se vorbea despre autonomia Transilvaniei, repunerea în vigoare a legilor adoptate în 1863 de către Dieta de la Sibiu, adică actele prin care se recunoștea egalitatea politică și confesională a națiunii române, iar română să fie recunoscută drept limbă oficială alături de maghiară și germană. De asemenea, prin document nu era recunoscută unirea Transilvaniei cu Ungaria și nici dreptul Parlamentului de la Budapesta să adopte legi pentru Transilvania.

Potrivit presei vremii, dar chiar și în necrologul lui August Horșia, acesta a scris în „Federațiunea”, jurnal politic, literar, comercial și economic, ce a apărut la Budapesta între ianuarie 1868 și 29 februarie 1876, și a publicat „Pronunciamentul”. Redactorul responsabil de numărul ziarului, Alexandru Roman, a fost dat în judecată și condamnat în 18 martie 1869, deși era deputat, o condamnare de un an de închisoare, pe care o execută în temnița din Vác, și o amendă de 500 de florini. De altfel, Horsia a aderat la „Pronunciament” în data de 2 iunie 1868.

La gazetele la care a colaborat August Horșia scriau și Iosif Vulcan, nașul literar al lui Mihai Eminescu, dar și George Barițiu, considerat întemeietorul presei românești din Transilvania, cărturar și revoluționar pașoptist. În „Federațiunea” a publicat și Mihai Eminescu trei articole.

A participat și la Adunarea ASTRA de la Gherla, din 1868, ca delegat al „junimii române din Pesta”.

În 1869 August Horșia se întoarce în Transilvania. În 7 – 8 martie are loc Adunarea de la Miercurea. Între participanți s-a numărat și August Horsia, care era menționat ca „doctorand în drepturi la Pesta”. La acea reuniunea s-au pus bazele înființării Partidului Național Român din Transilvania, formațiune care a rezistat până în 1878. De altfel, chiar și în necrologul său publicat în revista „Familia” în decembrie 1882 se arată că: „El a luat parte la toate mișcămintele naționale; ca delegat al tinerimei române din Budapesta, ș-a redicat graiul și în Adunarea de la Mercurea”. A ajuns arhivar în comitatul Zarandului.

Nu se știe exact data la care a ajuns la Hunedoara, dar în 21 octombrie 1869 semnează în cartea de oaspeți a Castelului Corvinilor ca „primariul Huniadórei”. Foarte interesant că a ajuns totuși într-o asemenea funcție, după ce a aderat la „Pronunciament”, nerecunoscând autoritatea Parlamentului de la Budapesta.

30515603_1807959629250774_5953800883962642432_o

30516589_1807959905917413_5968709063339409408_o

„Ca jurist a colaborat mai întâi la ziarul Concordia, și apoi la Federațiunea până în 1869, când fu denumit arhivar în comitatul Zarandului, și mai târziu fu ales primar al opidului Huniadóra”. Îl regăsim în documente și ca secretar al adunării generale a „Societății pentru fond de teatru român”, ce a avut loc la Deva în 1870, alături de Iosif Vulcan.

„O destul de bogată activitate în judeţul Hunedoara a desfăşurat şi „Societatea pentru fond de teatru roman”, înfiinţată în 1870, care milita pentru înfiinţarea unui teatru românesc în Transilvania. Comitetul provizoriu ales pentru înfiinţarea acestei societăţi s-a orientat spre oraşul Deva ca loc pentru desfăşurarea primei adunări generale, de care se vor lega începuturile unei acţiuni culturale în care se investeau mari nădejdi şi idealuri. Lucrările adunării au fost conduse de preşedintele ales, dl. Iosif Hodoş, iar secretari ai adunării au fost Iosif Vulcan şi August Horșia. S-au înscris atunci 60 de membri ai societăţii în frunte cu vicecomitele Hunedoarei, românul Giorgiu Cioclan, pe bază de subscripţii în bani pentru această societate.Deşi adunarea nu şi-a atins scopul în totalitate, s-a constituit un organism central, sub steagul căruia s-a desfăşurat o activitate cultural-teatrală în oraşele şi satele ardelene”. (R. Szakacs).

În septembrie 1872 era încă primar al Hunedoarei, funcție pe care o părăsește în scurt timp după însemnarea pe care o regăsim în 25 septembrie, tot în cartea de oaspeți a Castelului Corvinilor. Între timp, a continuat să lupte pentru drepturile românilor din Transilvania și să facă politică. Este menționat între participanții la Conferința națională română din Ardeal, din 27 iunie 1872, de la Alba Iulia, ca jude prim., Vajdahuniad.

„Dar neobosit în sârguințele sale, după separarea judecătoriilor de administrație, părăsi Huniadóra și veni din nou la Budapesta, unde ocupă funcțiunea de concipist la Curia regală până la anul 1875”. La Budapesta a fost președinte al Societății literare „Petru Maior”.

30581775_1807960092584061_5908901746821824512_o

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În perioada în care a stat la Budapesta și-a luat „censura de avocat” și, pentru că s-au înființat notariatele de stat în Ungaria, a fost numit „notar public regiu” în Sighișoara. Între timp, a continuat să lupte pentru drepturile românilor, iar în 1881 îl regăsim între participanții la Conferința  națională a alegătorilor români de la Sibiu, din data de 12 -14 mai, din Comitatul Târnava Mare, din partea cercului electoral Sighișoara.

Din păcate, în 2 decembrie 1882, la 42 de ani, moare subit, la Budapesta, unde sosise cu două zile în urmă, din cauza unui accident cerebral masiv – „neuitatul Horsia își dădu nobilul seu suflet în urma unei vehemente paralisie de creri” – au scris prietenii în necrologul său.

Slujba de înmormântare a avut loc la Budapesta, unde au participat studenți, dar și personalități românești. A doua zi, rămășițele sale pământești au fost trimise la Sibiu, unde a și fost înmormântat în data de 6 decembrie 1882.
„Rara capacitate și sârguință ce l-au distins în toate funcțiunile sale ne arată că acest bărbat a fost demn de poziția ce a ocupat și că și-a făcut pe deplin datoria ca cetățean în statul seu. Zelul cu care a apărat interesele mult iubitei sale națiuni e demn de admirat și de urmat și ne îndeamnă să-l plângem ca români”.

Lasă un răspuns către Anonim Anulează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus