„Curve, bestii, soarele și Dumnezeul Vostru, vă pușc!”

Șeful Poliției Hunedoara l-a reclamat forurilor superioare pe primar pentru că nu a plătit salariul vardiștilor, astfel că aceștia ar fi putut să se ridice împotriva sa, oamenii să se răscoale, iar „ungurii bolșevici” ar fi putut să arunce în aer Uzinele de Fier. Șeful Poliției era supărat și pe fiul primarului care era recalcitrant. Mai mult, edilul ar fi luat și mașina de scris a Poliției. De asemenea, polițistul scria că primarul avea „nervii ruinați”.

Teofil Tulea a fost ani buni, în perioada în care George Dănilă a condus Hunedoara, protonotar, notar cercual și prim-notar al orașului. În noiembrie 1918 a devenit primar al Hunedoarei. Doi ani mai târziu, în anul 1920, el era reclamat forurilor superioare de către șeful Poliției Hunedoara, Suciu Ioan.

Reclamația este păstrată la Serviciul Județean al Arhivelor Naționale (vezi fotografiile de la finalul materialului).

Iată ce îi scria în plângere șeful Poliției Hunedoara Prefectului regional al Poliției de stat Cluj:

„Domnule Prefect!

Am onoare de a vă raporta cum voiește a-și manifesta activitatea sa Domnul Primari al orașului Hunedoara. Au permis ungurilor bolșevici și ingineriul Porazek nu de mult expulzat de mine să țină convenire (n. red.: adunare, întâlnire) la care ungurii s-au prezentat cu trei coalori ungurești (n. red.: cu steagul Ungariei – roșu, alb, verde), unde au luat parte și fiul seu, Dl. dr. Eugen Tulea. Publicul din convenirea ungurească, după cântece și strigăte contra Statului Român, au fost din partea mea cu forța polițială și jandarmerească împrăștiate. Aflându-se ofenzat, Dl. dr. Eugen Tulea că ședința prezidiată de dânsul am dizolvat-o în decursul nopții cu pretinii lui unguri au venit la oficiul Poliției și au atacat Poliția cu cuvintele: „Curve, bestii, soarele și Dumnezeul Vostru vă pușc!” Trăgându-l la răspundere, au declarat că participarea și permisa de convenire au făcut-o din încredințarea Domnului Primari.

Folosindu-să de absența mea din oraș, cu forța au scos publicul din restaurantul Jacob unde conțertau muzicanții români, când proprietarii restaurantului au avut permisiunea de prelungire de la oficiul poliției (n. red.: se referea la faptul că Poliția a permis ca programul de funcționare să fie prelungit, dar fără aprobarea Primăriei, care dădea astfel de derogări de la program) – Cauzând hotelierului și muzicanților pagubă enormă. –

Mulți dintre indivizii suspecți din orași și străin au câștigat la dânsul protecție. Cerind eu informații despre indivizii suspecți din orași și străin, m-a informat fals: de axamplu cazul lui văd. (n. red.: văduvei) lui Ladislau Budaine.

Conpetințele întregite ale vardiștilor (n. red.: venituri suplimentare) cu începutul lui 1 iunie după ordinațiunea conziliului dirigent, Foaia of. nr. 61. Aducând eu de la Resortul de Interne ordin de a plăti, având dânsul în casa orașului bani la suma de 100.000 de coroane fără să respecte ordinațiunea înaltă au denegat (n. red.: nu a plătit) plătirea chiar și al salarelor lăsând vardiștii fără plată 2 luni. – Având Dânsul scopul ascuns ca vardiștii să se rescoale contra mea și se denege serviciul, la care caz, lucrători unguri bolșevici ar fi putut cu material exploziv să drime topitarele și instalațiunile Fabricei și Uzinelor de Fier al statului Român cauzând statului pagubă de miliarde, – Pentru care avere eu sunt responzabil. –

La măturatul și plivitul străzilor și al pieții, după târgurile săptămânale, au forțat oameni, muieri și copii săraci și bolnavi fără nici o renumerație. –

Mașina de scris a Poliției, procurată de fostul șef Deneș în anul 1914, având acum o valoare de 1.000 de coroane a inventariat-o ca averea orașului ca să păgubească poliția și ca să înpedece lucrările poliției.

Dânsul încontinu protegează pe ruda sa, hotelieriul ungur Hagyo, îndemnându-l să nu respecte ordinile Poliției. – Cu ocaziunea când vardiștii au întâmpinat pe nește jucători de cărți hazarți, Hagyo au insultat cu cuvinte ofenzatoare vardiștii și au provocat jucătorii să ascundă banii înpedecând secuestrarea banilor ca corpus delicti. –

Din bucatele recuirate cu ajutoriul poliției, vardiștii nu au primit din partea Primăriei cuantitatea cuvenită. – Din joljul (n. red.: pânză) primit de la subprefectura județană pentru albituri (n. red.: lenjerie albă), vardiștilor nu au dat nici 1 m., pe lângă toate că duc foarte mare lipsă de albituri. –

Aprovizionarea publicului cu alimente și alte articole de primă necesitate o face cu un comerciant străin și nu cu român. – Pretin de a Dânsului. –

Am informații exacte și sigure că primariul ca prim notari al orașului sub regimul ungar și mai cu samă după intrarea României în Răsboiul mondial pe conducătorii românilor din oraș, i-a denunțat, periclitându-le existința și chiar și viața.

Primariul fiind incapabil de a mai lucra ca oficiant (n. red.: funcționar), au fost penzionat în calitate de notari cercual, de present e instituit în mod provizori ca primari al orașului. –

Persoana Dânsului face inpresia unui om cu fire ne stâmpărată și cu nervii ruinați. – În viața socială face intrici pe ascuns cu subalternii Dânsului între intiligința (n. red.: intelectuali) și meseriași, cu rafinaire rutinată. –

Dânsul me dușmănește pentru că nu mă abat de la executarea legii și ordonanțelor și nu favorizez pe protejații Dânsului. – Pe Domnul prefect al Județului l-a sedus se facă aretare contra mea și pe baza aceasta se laudă prin oraș că el mă va transporta în timpul cel mai scurt.

Primariul în toată privința își dă silința a submina auctoritatea poliției de stat. –

Poliția din Hațeg și alte orașe a fost provăzută cu jolj pentru albituri și cu grâu cel puțin 3 măji metrice. –

Rog Domnule Prefect să binevoiți a interveni la forurile conpetente ca Dl Primari să fie îndrumat se lucreze pentru ordine și nu la disordine. Ear mașina de scris s-o primim în timpul cel mai scurt.

Hunedoara la 16 Ianuarie 1920. Șef de Poliție – Suciu Ioan”.

Mai mult, 3 zile mai târziu, doi angajați ai Poliției Hunedoara s-au prezentat la Cluj, la Prefectura regională a poliției de stat, unde au susținut cele scrise de șeful lor. „(…) Ca să fie liniște și odihnă în Huniedoara, ne rugăm a dispune ca în urgență să se facă cercetarea cea mai severă și în rândul acesteia, orășelul să ne fie scăpat de astfel de oameni cari absolut nu sunt demni să conducă mii de suflete, neputându-se conduce nici pe sine înșiși”, au scris și semnat cei doi vardiști.

Nu există alte documente care să ne lămurească ce s-a ales de anchetă. Cu siguranță, nimic. Teofil Tulea a rămas primar al Hunedoarei până în 23 mai 1931, când a fost schimbat pentru câteva luni, până în iulie când a fost repus în funcție. A fost schimbat mai apoi în noiembrie 1933. A mai fost consilier local o vreme.

A încetat din viață în 5 ianuarie 1935. Avea aproape 75 de ani. A fost primar al Hunedoarei aproape 15 ani, fiind întrecut ca număr de ani în funcție ca edil – șef al Hunedoarei de George Dănilă (40 de ani primar) și Viorel Răceanu (aproape 20 de ani în funcție).

Cu Ioan Suciu, șeful Poliției Hunedoara, nu se știe ce s-a întâmplat.

RECLAMATIE 1920 WM (4)

RECLAMATIE 1920 WM (3)

RECLAMATIE 1920 WM (1)

RECLAMATIE 1920 WM (2)

6 răspunsuri

  1. Foarte interesant articolul ! Daca este posibil, ar fi excelent sa mai postati/publicati astfel articole .

  2. Da. F frumos. Multumim. Mai vrem.

  3. Felicitari@hunedoaralibera.ro' Cu nervii ruinati spune:

    Toate-s vechi si noua toate…..

  4. Seful politiei a fost mutat la Lunca Cernii !

  5. Pingback: Așa s-a scris istoria! Hunedoara, 1920: RĂFUIALA DINTRE PRIMAR ȘI ȘEFUL POLIȚIEI – Top10

Lasă un răspuns către Cu nervii ruinati Anulează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus