Cel mai iubit și cel mai detestat român.

Astăzi, Ion Iliescu împlinește 89 de ani. Așa a vrut Dumnezeu, natura sau, poate, amândouă și ceva în plus. Dumnezeu să-i dea sănătate! Nu pot să fiu de acord cu scelerații care îi doresc moartea. Un lucru e clar – nimeni, niciodată, nu va mai putea să obțină la alegeri scorul lui Ion Iliescu din 20 mai 1990. A fost singura dată când nu a existat un tur al doilea la prezidențiale. Au fost vreo 12 milioane de voturi în favoarea sa atunci. Își rupeau românii hainele de pe ei de teamă că nu vor ajunge să îl voteze. De ce au făcut-o? Pentru că aveau nevoie de un nou tătuc, desigur. Ion Iliescu era cel mai iubit român.

Ion-Iliescu-si-Petre-Roman-victoriosi-dupa-alegerile-din-mai-1990

Nu cred că după 1990 a mai fost vreun român despre care să se fi scris și spus atât de multe lucruri. Revoluția, Târgu Mureș – martie 1990, mineriadele ș.a.m.d., adică evenimente neclare, despre care e imposibil să aflăm vreodată tot adevărul, au devenit pietre care i-au atârnat de gât.

Nu mi-a plăcut niciodată, nu l-am votat niciodată. Nici măcar atunci când, speriați, mulți cunoscuți s-au înghesuit să îi dea votul, ca să nu ne procopsim cu Vadim președinte. Nu m-am dus la vot. A fost singura dată. Nu l-am urât niciodată. Oricât ar încerca astăzi să se scuze cei care l-au votat de-a lungul vremii, ei l-au făcut posibil. Degeaba astăzi este, poate, cel mai detestat român. Voturile din mai 1990 le-au dat 12 milioane de români. Nu ar trebui să uităm niciodată, așa că mai ușor cu ura.

Ne place sau nu, Ion Iliescu va fi consemnat în toate cărțile de istorie drept președintele care a întrunit cel mai mare număr de voturi dat vreodată de români, în cadrul unui scrutin democratic. De ce? Pentru că așa e poporul român!

iliescu

2 răspunsuri

  1. Fie-i țărâna ușoară.
    Nu lui…
    Partidului pe care l-a moșit…

  2. perestroika@fsn.ro' Cine uita nu merita ! spune:

    Felicitari pentru piedica pusa in calea uitarii Doamna !
    Ion Iliescu este produsul unui sistem (cel sovietic…) care joaca intotdeauna pe termen lung si foarte arareori rateaza. Deci succesul lui nu este atat produsul unui vot (care a fost manipulat grosolan….) cat al unei decizii foarte vechi, de care Ceausescu era constient dar n-a mai putut sa i se opuna….. Avantaj Iliescu, Petrica, Brucan et comp., ghinion pentru Romania…..
    Si nu prin scorul jenant cu care a castigat alegerile din Duminica Orbului (20 Mai 1990…) ar trebui sa intre in Istorie ci in calitatea sa de instigator la primul razboi civil din istoria noastra de popor prost de bland. Marile procese (Revolutia si Mineriada) care ar trebui sa clarifice situatia Romaniei post decembriste inca nu s-au inchis asa ca inca mai sunt ceva sanse ca Justitia romana sa-si salveze onoarea si Romania sa aiba o istorie corecta….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus