Zilele care preced Sfânta Sărbătoare a Nașterii Domnului reprezintă o perioadă de emoționantă așteptare pentru noi toți. Emoția și nerăbdarea copiilor, însă, cresc pe măsură ce Crăciunul e tot mai aproape, pe măsură ce călătoria lui Moș Crăciun încărcat de daruri se apropie de sfârșit. Bucuria acestei așteptări copiii o exprimă în variate moduri, unul dintre ele fiind plăcerea de a dărui, de a aduce un strop de lumină în ochii celor dragi.

Așa a luat naștere originalul Atelier al lui Moș Crăciun pe care Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Colegiul Național „Decebal” din Deva, l-a amenajat și în acest mijloc de decembrie în curtea bibliotecii județene.

BJH_3267 BJH_3207 BJH_3209 BJH_3199 BJH_3222 BJH_3227

Ca orice atelier care se respectă, și acesta a avut meșteri îndemânatici care și-au pus talentul, imaginația și generozitatea în realizarea de obiecte diverse care să simbolizeze în primul rând farmecul Crăciunului. Mâinile pricepute ale elevilor (de la cei mai mici, din clasele pregătitoare, până la cei de clasa a VIII-a) de la Colegiul Național „Decebal” etalează timp de trei zile pe numeroasele standuri din curtea bibliotecii obiecte delicate create din lemn, material textil, hârtie, sticlă, plastic etc. Fiecare obiect ieșit din mâinile micilor meșteri a fost creat cu ingeniozitate, cu migală, cu multă imaginație, cu gust artistic. Numeroșilor vizitatori ai acestei expoziții sui generis nu le va fi deloc ușor să aleagă între globuri, îngerași, clopoței, steluțe, oameni de zăpadă, baghete magice, brăduți de Crăciun, jucării, mici tablouri, împletituri, piese textile, obiecte de tot felul care toate dau naștere unei atmosfere pline de emoție care îi va bucura pe toți cei care au venit și vor veni la Atelierul lui Moș Crăciun.

Curtea bibliotecii, decorată pentru Crăciun, devine un veritabil tablou viu, sărbătoresc, un spațiu în care nu este loc decât pentru zâmbetele calde ale micilor artizani care și-au pus o fărâmă din suflet în fiecare lucrușor care a ieșit din mâinile lor. Cu puțină imaginație, părea că însuși Moș Crăciun trece prin curtea bibliotecii și privește cu duioșie la copiii care au creat atâtea obiecte care mai de care mai frumoase.

Și în acest an, Atelierul, încă din prima zi, a avut mare succes la publicul vizitator, s-a văzut asta din faptul că aproape nimeni nu a părăsit Atelierul fără cel puțin un obiect cumpărat, iar cuvintele de mulțumire pe care copii le-au primit sunt răsplata strădaniei lor și le considerăm un prețios dar de Crăciun.

BJH_3282 BJH_3264 BJH_3239 BJH_3231 BJH_3232

Le suntem recunoscători micilor meșteri artizani de la Colegiul Național „Decebal”, profesorilor care i-au îndrumat, pentru că și în acest an, prin talentul și generozitatea lor, au reușit să creeze o atmosferă sărbătorească, plină de bucurie în aceste zile în care lumina Crăciunului e tot mai aproape.

Cu deosebită considerație,

Manager,

Ioan Sebastian Bara

 BJH_3316 BJH_3254 BJH_3325 BJH_3329 BJH_3333

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus