Vești bune pentru hunedorenii nevoiți să piardă timp și bani pentru a-și rezolva problema acelor de identitate.

,,Prioritate la identitate”, o campanie prin care cetățenii din mediul rural pot intra în posesia cărții de identitate, chiar la ei  în comună.

Cetăţenii din comunele Brănişca, Hărău, Veţel şi Certeju de Sus nu mai sunt nevoiţi să se deplaseze la Deva pentru a obține cartea de identitate.

Funcționarii publici din cadrul Direcţiei Publice Locale de Evidenţa Persoanelor şi Stare Civilă Deva se deplasează cu staţia mobilă, în fiecare săptămână, pe rând, în una dintre cele patru comune arondate acestei instituții, pentru a prelua documentele necesare eliberării actelor de identitate sau  a certificatelor de stare civilă (naștere, căsătorie, deces).

Acțiunea se desfășoară în cadrul campaniei „Prioritate la identitate!”, aflată la a opta ediție. Funcționarii preiau toate documentele necesare de la cetățeni, realizează fotografiile (pentru cartea de identitate) iar apoi, prin intermediul agenților de la posturile de poliţie din localitățile respective, actele de identitate sau de stare civilă ajung la solicitanți.

Campania vine în sprijinul cetăţenilor care locuiesc la distanţe mari de sediile Serviciilor Publice Comunitare Locale de Evidenţă a Persoanelor, sunt netransportabili, ori internaţi în instituţii de ocrotire socială.

Acțiunea se adresează cetățenilor care: au actul de identitate expirat sau urmează să le expire în următoarele 6 luni; au împlinit 14 ani şi nu au act de identitate; au actul de identitate pierdut, furat, deteriorat; şi-au schimbat domiciliul sau au alt număr la casă; s-au căsătorit/au divorţat/schimbat numele şi nu au preschimbat actul de identitate; au certificate de stare civilă tip vechi/pierdute/deteriorate sau care au buletin tip vechi şi doresc carte de identitate.

Din totalul de 205 acte de identitate eliberate până acum prin deplasarea cu stația mobilă, 88 aparțin  persoanelor din comunele arondate Direcţiei Publice Locale de Evidenţa Persoanelor şi Stare Civilă Deva, care şi-au făcut acte de identitate prin intermediul Campaniei „Prioritate la identitate !”, demarată  la începutul anului 2018.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus