Polițiștii din Hațeg au identificat trei tineri care au tâlhărit un bărbat în plină stradă.
Incidentul le-a fost semnalat oamenilor legii de un martor ocular a semnalat telefonic faptul că, pe strada Nicolae Titulescu, din oraşul Haţeg, se află o persoană agresată.
În urma investigațiilor și a cercetărilor efectuate, poliţiştii au identificat suspecta care i-a sustras părţii vătămate suma de 40 de lei. Aceasta este o tânără în vârstă de 18 ani, din orașul Călan, care va fi cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. De asemenea, au fost identificați doi suspecţi, unul în vârstă de 30 de ani, din comuna Berghin, judeţul Alba şi altul în vârstă de 20 de ani, din orașul Hațeg, cu privire la care poliţiştii au stabilit că au agresat fizic partea vătămată, cu scopul de a asigura scăparea suspectei, aceștia fiind cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.
Cei trei au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Hațeg cu propunere de arestare preventivă.
Ultimele comentarii