Polițiștii au deschis dosare penale

 

 

În data de 30.07.2020, la ora 00:30, polițiștii Secției de Poliție Baru au efectuat semnal de oprire al unui autoturism care circula pe DN66, pe raza comunei Pui. Conducătorul autoturismului respectiv nu a respectat solicitarea de oprire, motiv pentru care poliţiştii au pornit în urmărirea acestuia până la ieșirea din satul Hobița, unde au  reușit blocarea autoturismului.

Conducătorul auto, un bărbat de 30 de ani, din comuna  Pui, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul afișat fiind de 0,82 mg/l, alcool pur în aerul expirat.

La data de 29.07.2020, în jurul orei 22:55, poliţiştii rutieri aflaţi în patrulare cu autospeciala de serviciu, pe bulevardul Traian, din municipiul Hunedoara, au observat în incinta unei staţii de alimentare cu carburanţi un tânăr (despre care dețineau informații că nu posedă permis de conducere) care alimenta o motocicletă.

Poliţiştii au pătruns în zona benzinăriei, însă tânărul, în momentul în care a observat echipajul de poliție, a pus furtunul la pompă, a urcat pe motocicletă și a demarat, cu intenția de a se sustrage controlului, însă a lovit cu roata motocicletei spoilerul autospecialei de poliţie.

În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime, iar cu privire la  tânărul implicat în tamponare, un hunedorean în vârstă de 18 ani, poliţiştii au stabilit, în urma verificărilor, că nu posedă permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehiculul condus. În plus, acesta a fost sancționat contravențional pentru producerea tamponării.

 

        În ambele cauze, poliţiştii au întocmit dosare de cercetare penală.

La data de 29.07.2020, în jurul orei 11:50, un tânăr în vârstă de 21 de ani, din judeţul Mehedinți în timp ce conducea un autoturism pe DJ 687, din direcția Hunedoara – Călan, a schimbat brusc, fără a se asigura, direcția de mers pentru a ocoli o groapă din carosabil, și a tamponat autoturismul condus din aceeaşi direcţie de mers de un bărbat de 57 de ani, din orașul Călan, care se afla în depășirea acestuia.

În urma impactului, conducătorul auto de 57 de ani şi o pasageră din autoturismul condus de acesta, o minoră în vârstă de 9 ani, din orașul Călan, au fost răniţi uşor.

       În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal.

Sursa: IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus