Articole de:Hunedoara Libera.Ro

Sad boy

Care este vârsta potrivită pentru a-i da unui copil un smartphone

Smartphone-urile oferă multe beneficii, precum posibilitatea de a afla o multe informaţii într-un timp scurt şi de a comunica în timp real cu aproape oricine din lume, însă, aceste dispozitive implică şi multe pericole, mai ales pentru persoanele care nu sunt suficient de mature pentru a le folosi.

Publicarea listei marilor datornici a înjumătățit numărul acestora

Publicarea listei marilor datornici a înjumătățit numărul acestora

Măsura publicării listei marilor datornici la stat, de către ANAF, a dat roade, numărul acestora reducându-se la jumătate în preajma publicării, a declarat joi, la Timișoara, Dragoș Doroș, președintele ANAF.

Judeţul cu o creştere economică mai mare decât media naţională

Judeţul cu o creştere economică mai mare decât media naţională

Judeţul Timiş se află pe locul trei la nivel de ţară în privinţa produsului intern brut pe locuitor, după Bucureşti şi Constanţa, cu 47.435 de lei, cu 32% peste media naţională, care reprezintă o creştere cu 23,3% mai mare faţă de anul 2008, a declarat joi, la Timişoara, ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu.

de | 21 iulie 2016 | 0 răspunsuri | REGIONAL
Ministerul Educaţiei a aprobat structura anului şcolar 2016 – 2017

Ministerul Educaţiei a aprobat structura anului şcolar 2016 – 2017

Cursurile anului şcolar 2016-2017 încep luni, 12 septembrie, potrivit structurii anului şcolar aprobate de Ministerul Educaţiei, care a lăsat la latitudinea şcolilor să aleagă una din trei posibile săptămâni pentru desfăşurarea programului „Şcoala Altfel”.

Acțiune pentru prevenirea ACCIDENTELOR în zona trecerilor la nivel cu calea ferată

Acțiune pentru prevenirea ACCIDENTELOR în zona trecerilor la nivel cu calea ferată

Polițiștii de la transporturi și de la rutieră au desfășurat o acțiune pentru salvarea de vieți și prevenirea accidentelor rutiere, în special a celor care se întâmplă în zona trecerilor la nivel cu calea ferată.

Cristian Bobar este noul preşedinte al CNS „Cetate” Deva

Cristian Bobar este noul preşedinte al CNS „Cetate” Deva

Cosmin Răzvan Mareş, viceprimar al Municipiului Deva, l-a prezentat pe noul preşedinte al clubului CNS „Cetate” Deva – Cristian Bobar – într-o conferinţă de presă organizată joi, 21 iulie 2016, la Stadionul[Mai mult…]

de | 21 iulie 2016 | 0 răspunsuri | Arhiva, Sport
Hunedoara | Centrul Vechi prinde viață

Hunedoara | Centrul Vechi prinde viață

Pregătirile pentru Zilele Hunedoarei sunt în toi.

PROGNOZA METEO până duminică

PROGNOZA METEO până duminică

Valorile temice vor continua să crească, vremea devenind călduroasă în regiunile sudice. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări la munte şi în nord-vest unde va ploua pe arii restrânse, informează ANM.

CJ Hunedoara | Prima schimbare în echipa PSD

CJ Hunedoara | Prima schimbare în echipa PSD

După ce medicul Ioan Demeter și-a anunțat demisia din Consiliul Județean, locul său va fi luat de un consilier județean din Geoagiu.

Ce decizii vor fi luate în prima ședință a noului Consiliu Județean

Ce decizii vor fi luate în prima ședință a noului Consiliu Județean

Președintele Laurențiu Nistor a convocat prima ședință ordinară a noului Consiliu Județean Hunedoara pentru data de 27 iulie.

Inapoi Sus