Master Planul General de Transport (MPGT), documentul strategic pentru infrastructura tarii in urmatorii 16 ani si in baza caruia tara noastra va primi finantarile nerambursabile de la Comisia Europeana, a fost prezentat oficial miercuri si a intrat in dezbatere publica.

Noua strategie: 2.400 de km de drumuri expres, 480 de km noi de autostrada

Astfel, noua strategia a Romaniei pe sectorul rutier va viza un mult mai mare accent pus pe drumuri expres, multe din rutele cunoscute in planuri anterioare ca viitoare autostrazi fiind “retrogradate” la nivel de drum expres. In schimb, printre singurele autostrazi care raman in picioare in noul plan strategic sunt cele prezentate oficial de cuplul Ponta-Sova in urma cu un an si anume Sibiu-Brasov-Ploiesti si Brasov-Bacau. Pe langa acestea se mai adauga si autostrada Pitesti-Craiova si finalizarea autostrazii Transilvania de la Cluj Napoca la Bors.

Printre autostrazile trecute in noul plan ca drum expres se numara si autostrada Sibiu – Pitesti. Acest tronson in discutie este practic singur lipsa de pe teritoriu tarii din proiectul prioritar european 7, fostul coridor IV paneuropean, un drum intens cerut si de Comisia Europeana, dar si de transportatorii de la noi, precum si de Dacia.

Ca o diferenta fata de informatiile publicate de HotNews.ro si fata de hartile prezentate la CE, pe harta oficiala a MPGT-ului reapare ruta Bucuresti – Alexandria, insa la nivel de drum expres si pana la Craiova.

Toate rutele de pe reteaua centrala europeana sunt drumuri expres, in schimb pe reteaua secundara au fost trasate viitoarele autostrazi

Ca o observatie, pe harta noii strategii oficiale, pe culoarele care fac parte din reteaua europeana TEN-T Core (centrala/prioritara), pentru care Comisia Europeana ne poate dapana la 85% fonduri nerambursabile), autoritatile au ales drumuri expres. In schimb, toate autostrazile din noul plan se suprapun doar peste culoare parte din reteaua TEN-T Comprehensive (extinsa/secundara), pe care finantarea europeana nerambursabila poate fi mult mai mica (20-30%).

Chiar si asa, surse ministeriale au explicat ca optiunea pentru drumurile expres rezulta din costul mai mic, chiar si cu o treime mai mic ca la autostrazi, si eficienta cu care ar deservi anumite zone pentru moment.

Drumurile expres vor fi facute in ideea de a fi transformate pe viitor in autostrazi – surse ministeriale

In plus, surse bine avizate din minister sustin ca toate drumurile expres vor fi realizate in vederea extinderii lor pe viitor si transformarea usoara in autostrazi. Astfel, exproprierile vor fi facute din start pe o latime de 70 de metri, ca la autostrazi, iar “upgrade”-ul ulterior va fi facut cu costuri minime.

De altfel, aceleasi surse, indica faptul ca normativul national actual pentru drumurile expres este unul destul de strict si ca diferentele fata de o autostrada nu sunt asa de mari.  
In sinteza Master Planului pusa la dispozitie de catre Ministerul Transporturilor, aflam ca in plan sunt nici mai putin de 2.200 de km de drumuri expres si 660 de km de autostrazi care sa completeze reteaua actuala de 650 de km de autostrazi. (in varianta corectata prezentata in Parlament).

Pana in 2030, investitiile in autostrazi si drumuri expres ne-ar costa 26 mld euro. Am avea finantare doar pentru 70%

In total, conform calculelor facute de autoritati, tot sectorul rutier ar avea nevoie de circa 26,1 miliarde de euro pentru dezvoltarile propuse. Din acest total necesar, sursele de finantare pe perioada 2014-2030 indica un total de 17,9 miliarde de euro, adica doar 68,16%.

In ceea ce priveste sectorul feroviar, MasterPlanul prevede investitii de 19,5 miliarde de euro in perioada 2014-2030, din care 15,9 miliarde de euro sunt identificati in diverse surse de finantare.

www.hotnews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus