Inițiatorul Marșului „Avram Iancu”, scriitorul Laurian Stănchescu, a fost prezent luni, la prânz, la Deva pentru a aduce un omagiu în stil propriu Eroului Național Avram Iancu.

Timp de câtvea zeci de minute, în fața statuii lui Decebal, de la un megafon, au fost difuzate cântece patriotice închiante Crăișorului Munților Apuseni.

La ora 12, scriitorului i s-au alăturat președintele CJ Hunedoara – Mircea Bobora și prefectul județului, Fabius Kiszely. Timp de câteva minute, cei prezenți au ținut discursuri scurte în fața reprezentanților presei, întrucât devenii nu s-au arătat prea impresionați de demersul organizatorului.

MARS AVRAM IANCU 2 OMAGIERE AVRAM IANCU (1) OMAGIERE AVRAM IANCU (2) OMAGIERE AVRAM IANCU (4)

 „Astăzi am venit ca să-l omagiez pe Avram Iancu în virtutea legii adoptate de Parlamentul României. Marcăm nașterea lui Avram Iancu, ziua sa de naștere. Nu se știe ziua și nici luna, dar se spune că s-a născut pe vremea cireșelor. Trebuie să dăm un orizont internațional simbolurilor noastre naționale. A început fenomenul Avram Iancu să se rostogolească în societatea românească, e un început”, a spus Laurian Stănchescu.

Reprezentanții autorităților au promis o mai mare implicare în organizarea Serbărilor Naționale de la Țebea – care vor avea loc în luna septembrie.

„Consiliul Județean a stabilit împreună cu organizatorul să întreprindem măsuri pentru ca, începând de anul acesta, Serbarea Națională de la Țebea să fie cât mai bine prezentată”, a declarat președintele Mircea Bobora.

„Moștenirea lui Avram Iancu trebuie continuată și valorizată de către această generație. Nu trebuie uitat faptul că redeșteptarea românilor în context european i se datorează”, a declarat prefectul Fabius Kiszely.

Scriitorul Laurian Stănchescu este inițiatorul proiectului de lege prin care Avram Iancu a devenit Erou Național.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus