Deputata PNL Carmen Hărău este la un pas de a da încă un tun cu multe zerouri. Familia sa construiește de zor un hotel, o sală de nunți și un restaurant în imediata apropiere a Castelului Corvinilor.

Mandatul de deputat, o binecuvântare pentru afaceri

În cei aproape patru ani de mandat de parlamentar, deputata Carmen Hărău a bifat mai multe reușite personale decât în folosul comunității care a trimis-o la București să-i reprezinte interesele. Astfel, în tot acest timp, firmele deputatei PNL au încheiat contracte pe bani publici (fonduri de la bugetul local, național și al uniunii europene) de peste 40 de milioane de euro. Afacerile familiei Hărău s-au extins într-un ritm amețitor, iar averea deputatei a crescut considerabil, fapt consemnat și în declarația de avere care poate fi consultată pe pagina de internet a Camerei Deputaților.

După ce și-a umplut conturile firmelor cu sume colosale din măturatul străzilor și plantatul panseluțelor, din deszăpeziri, ecologizarea siturilor industriale de la Călan și Hunedoara sau lucrările de extindere a rețelelor de apă și canalizare din Hațeg și Călan, după ce i-a făcut fiicei sale cadou “la cheie” o clinică privată în incinta Spitalului din Hunedoara, deputata s-a orientat spre turism. Simțind că monumentul medieval de la Hunedoara, Castelul Corvinilor, atrage un număr important de turiști, familia deputatei a țintit două proiecte menite să-i asigure venituri considerabile. 

Hotelul familiei Hărău va pune în umbră Castelul Corvinilor

Construcția hotelului familiei Hărău a început anul trecut. Potrivit proiectului, în imobil va funcționa și o sală de nunți. Terenul pe care urmează să fie construită noua afacere a deputatului liberal se află situat pe strada Voinii la nr. 2A, iar suprafaţa ocupată de imobilul propus, cu destinaţia hotel, este de aproximativ 2.600 mp, având regimul de înălţime demisol, parter şi două etaje în corpul de clădire cu destinaţia cazare, respectiv demisol şi parter în zona corpului de clădire ce înglobează sala de festivităţi.

La șantierul familiei Hărău se lucrează de zor, iar activitatea este atent supravegheată de oamenii de încredere ai deputatei. Nu trebuie să ai studii de urbanism pentru a observa că proiectul familiei Hărău se potrivește ca nuca în perete cu peisajul arhitectural dominat astăzi de cel mai important monument medieval din această partea a continentului. Dar, pentru că părerea unui specialist contează mult mai mult, am consemnat și o reacție a unuia dintre cei mai mari arhitecți de urbanism din România. 

hotel 1

Radu Radoslav: „Este o violare a peisajului”

Prof. univ. arh. dr. Radu Radoslav, Președintele Biroul Teritorial al Regiunii de Dezvoltare Vest al Registrului Urbaniștilor din România, a vorbit în cadrul unui interviu acordat în exclusivitate publicației Hunedoara Liberă despre preocuparea pe care autoritățile locale ar fi trebuit s-o manifeste în legătură cu modificarea peisajului din jurul Castelului Corvinilor.

hotel 2„Orice intervenție în jurul Castelului Corvinilor trebuia făcută cu foarte foarte mare grijă. Făcând parte din Comisia Tehnică de Urbanism și Amenajarea Teritoriului din județul Hunedoara, a venit un proiect pentru un hotel care mi s-a părut foarte înalt și care, din punctul meu de vedere acoperă monumentul  care are valoare mondială. Dreptul meu e să-mi spun opinia și am spus că, din punct de vedere vizual nu este corect. Va fi o imagine neplăcută”, a declarat pentru Hunedoara Liberă Radu Radoslav.

„Din punct de vedere urbanistic este o violare a peisajului care ar fi trebuit să pună în valoare Castelul și nu hotelul” – Prof. univ. arh. dr. Radu Radoslav.

Arhitectul susține că turiștii care vor veni la Castelul Corvinilor vor fi întâmpinați de un peisaj nepotrivit: „Combinatul Siderurgic a fost total demolat, iar după părerea mea trebuiau păstrate câteva obiective din zona industrială. În orice caz, un turist care vine la Castel are un singur drum: cel care vine de la Sântuhalm. Evident că zona trebuia gândită ca un peisaj de valoare cu totul și cu totul deosebită”, declară arhitectul timișorean. De asemenea, arhitectul crede că autoritățile ar fi trebuit să facă eforturi pentru ca monumentul de la Hunedoara să fie inclus pe lista obiectivelor istorice care fac parte din patrimoniul cultural UNESCO: „În România sunt 4-5 obiective de interes mondial. Din păcate, Castelul Corvinilor nu se află în patrimoniul cultural UNESCO și, după părerea mea, alături de operele lui Constantin Brâncuși de la Târgu Jiu, ar trebui să fie.”

Restaurant gard în gard cu Castelul lui Iancu de Hunedoara

Desigur, din postura de deputat în Parlamentul României, Carmen Hărău ar fi putut face demersuri pentru ca monumentul medieval de la Hunedoara să fie inclus pe lista obiectivelor UNESCO, numai că acest lucru mai degrabă ar fi împiedicat-o să-și înalțe imperiul imobiliar care se conturează în jurul Castelului Corvinilor. Nu poți construi chiar orice lângă un monument UNESCO: regimul construcțiilor ar deveni mult mai restrictiv. Ca să nu mai vorbim că, peste noapte, castelul ar intra în atenția marilor dezvoltatori din domeniul hotelier, ceea ce ar aduce o concurență nedorită unor afaceriști care s-au obișnuit să închidă orașul și să își împartă beneficiile în cerc restrâns, chiar dacă asta înseamnă mai puține locuri de muncă și mai prost plătite.Așa că deputata a închis ochii și a mai tras un loz câștigător.

restaurant 2O achiziţie imobiliară de excepţie: clădirea fostului sediul al IRE, situată pe strada Castelului. În acest loc a funcţionat o vreme Baia Uzinei. Locația este perfectă: la câteva zeci de metri de poarta castelului.

Terenul și clădirile aflate în propietatea SC MICRO MEGA SA se întind pe o suprafață de aproape 2.600 mp. Firmele deputatei lucrează în paralel la cele două investiții private: la hotel și la restaurant. Așa se explică faptul că turiștii sunt „întâmpinați” de urmele utilajelor care clădesc visul deputatei. Nu de puține ori, strada pe care turiștii urcă spre Castel este plină de pământ sau moloz căzut de pe roțile utilajelor care fac „naveta” între șantierele familiei Hărău.

restaurant 1

Și „Sahia” a ajuns în mâna deputatei

La două sute de metri înspre râul Cerna, pe strada Constantin Bursan, familia Hărău mai deţine un teren. Clădirile au fost puse la pământ în mare grabă, iar acum se pregăteşte terenul pentru a pune în practică noile planuri ale familiei Hărău. Aici a funcţionat în trecut fostul Dispensar Medical „Sahia” al Muncitorilor Siderurgişti.

Afacerile deputatei bogate din Hunedoara săracă

Firmele controlate de familia deputatei Carmen Hărău au pus mâna pe cele mai bănoase contracte din județ. De departe, SC PROSERV SA este cea mai eficientă mașinărie de făcut bani. În 2006, pe când era plătitoare de cotizație la PSD, Carmen Hărău a obținut contractul de salubrizare a municipiului Hunedoara. În total, din 2012 până în 2015, SC PROSERV SA a încasat pentru serviciile facturate Primăriei Hunedoara nu mai puțin de 6,7 milioane de euro!

În octombrie 2012, SC PROSERV SA a câștigat proiectul de reabilitare a sitului industrial pe fosta platformă siderurigică de la Călan, a cărui valoare este de peste 20 de milioane de euro (fonduri europene), acesta fiind cel mai generos contract încheiat de firma deputatei în ultimii ani. În decembrie 2013 a prins încă un pește mare: un contract de reabilitare şi extindere a conductelor de aducţiune, a reţelei de distribuţie şi a reţelei de canalizare din Călan şi Haţeg. Pe scurt, 10 milioane de euro care intră în conturile firmelor: SC PROSERV SA, SC RECOM SID SA şi MICRO MEGA SA (asocierea care a câștigat licitația). Contractele au fost obținute în timpul mandatului de președinte al Consiliului Județean Hunedoara al lui Mircea Moloț.

Firma deputatei a câștigat și proiectul de reabilitare a sitului industrial de la Hunedoara şi pregătirea pentru noi activităţi, a cărui valoare ajunge la 9 milioane de euro. (Și) pe bani publici se dezvoltă o altă afacere de succes, H-MEDICAL CLINIC. Societatea familiei deputatei PNL a încasat într-un an și jumătate, doar din deconturile realizate de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Hunedoara, nu mai puțin de 340.000 de euro, deconturi pentru serviciile medicale de investigații tip RMN. 

În mandatul de deputat, averea i-a „explodat”

Declaraţia de avere a deputatului de Hunedoara Carmen Hărău semnată la data de 15 iunie 2015 şi depusă la Secretariatul camerei Deputaţilor conţine informaţii care indică nu doar prosperitate, ci o adevărată explozie a veniturilor încasate de parlamentar.

În ceea ce priveşte valoarea bunurilor personale, a bijuteriilor şi a ceasurilor (inclusiv ale soţului), aceasta a crescut de la 60.000 de euro în 2014, la 70.000 în 2015. Așadar, într-un singur an, Carmen Hărău şi soţul și-au cumpărat bijuterii în valoare de 10.000 de euro! Le-au rămas suficienți bani, pentru că depozitele bancare și conturile li s-au triplat anul trecut față de 2014. Soții Hărău au obținut venituri de peste 33,5 de miliarde lei vechi de la societatea la care sunt acţionari: SC MICRO MEGA HD SA. (Conform declaraţiei de avere, SC MICRO MEGA HD SA este acţionar la SC RECOM SID SA, SC PROSERV SA şi SC AMERITECH SA).

14 răspunsuri

  1. Parveniti nesátui

  2. petrumircea57@gmail.com' Petru Mircea spune:

    Deputata Carmen Hărău, minte că a luptat în Comisia Buget Finanțe pentru modificarea Codului Fiscal privind taxele terenurilor din intravilan!

  3. lucian48_hd@yahoo.com' Justitiarul spune:

    – Oglindă, oglinjoară, cine-i cea mai șmecheră din țară?
    – Maria ta Carmen esti cea mai șmecheră din intreaga țară!

  4. Dar ce pusculita doamnei Harau sa stea goala? Este normal pentru ea sa dea tunuri de sume cu multe zerouri in loc sa se intereseze de soarta cetatenilor din judetul Hunedoara. Ar trebui sa mergeti si dvs. un pic pe la mititca sa va recreati un pic sa va aduceti aminte pe cine trebuie sa reprezentati.

  5. este un AS la furt

  6. Pornind dupa trendul national, cel care are buzunare adanci din banii contribuabililor, o va duce bine cu intreaga familie, bine ca tara moare de foame, pensionarii sunt la nivelul absolut de subzistenta, sistemul sanitar este mai bolnav decat un pacient, securitatea este mai slaba decat imunitatea unui nou nascut, justitia este “clarvazatoare” ca un orb, ANAF-ul se plimba si ocupa locurile de parcare pentru persoanele cu handicap pentru un minim de ciubuc, atunci ce sa mai zic de aceasta aleasa doamna deputat, care isi cladeste o retea de afaceri pe banii nostri, eventual sa ii fie rusine, dar cum are obrazul gros nu se simte, daca nu schimbam nimic din acest sistem descentrat si plin de gauri atunci ne meritam soarta!

  7. Baroanei nu-i pasă de părerea hunedorenilor. Hunedoara este MOȘIE !

  8. Dar cum o suportati hunedorenilor? Enervanta femeie!!! Cand e invitata la vreo emisiune, nu poate nimeni sa vorbeasca din cauza ei. E clar ca lupta pentru si numai pentru prosperitatea ei si a familiei ei. Nu o mai votati!!!!!

  9. Simona_gheorghe2002@yahoo.com' Simona gheorghe spune:

    O mincinoasa ca toți pnlisti

  10. m.marian@gemail.ro' M. Marian din Tg.Mures spune:

    Am vzitat orsul Hunedoara ca turist si am fost socat sa descopar dezastrul produs de politicieni unui simbol al siderurgiei romanesti.Este pacat si nepotrivit sa-i lasam sa fure din ceea ce stra srabunicii nostri au creat cu credinta.

    Am plecat din Hunedoara mahnit si indurerat.Dar politicienilor nu le pasa…Ei sunt repetenti, ei nu au responsabilitati, ci doar drptul de a jefui tara.

  11. Pingback: AMENINȚĂRI GOLĂNEȘTI marca #MADAM TUTUN - Eleonora Carmen Hărău - Hunedoara Libera

  12. ionelburza@yahoo.com' Burza ionel leontin spune:

    NESIMTITA A OBTINUT MAI PUTI DE 4000 DE VOTURI! A INTRAT LA REDISTRIBUIRE DUPA CE A COTIZAT O SUMA IMENSA LA BOTEZUL COPILULUI SALTELUTEI. TREBUIE ANCHETATE/VERIFICATE TOATE CONTRACTELE EI, IN SPCIAL PARCRILE INDUSTRIALE DIN CALAN SI HUNEDOARA CARE STAU NEFOLOSITE SI PRODUC PIERDERI…

  13. romicapopescu75@yahoo.com' Romica Popescu spune:

    Proști sunt cei care votează PNL, la următoru mandat poate își face baba și un SPA în curtea castelului!

  14. DNA NU VINE SA TE IA ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus