Cel puţin una din comunele incluse în Programul Naţional de Cadastrare se află în aria de interese a lui Mircea Moloţ

Primele trei comune din judeţul Hunedoara incluse în Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară sunt Cerbăl, Lelese şi Ghelari. Practic, prin intermediul acestui pro­gram, care urmează să fie extins, proprietarii de terenuri şi imo­bile din cele trei comune bene­ficiază de cadastrare gratuită a tuturor proprietăţilor pe care le deţin, indiferent că este vorba despre persoane fizice sau per­soane juridice.

Programul  are drept obiectiv înregistrarea gratuită a imobilelor în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară, eliberarea certifi­catelor pentru înscrierea în cartea funciară a posesorilor ca proprie­tari şi eliberarea certificatelor de moştenitor în cazul succesiunilor nedezbătute. 

Moşia lui Moloţ, cadastrată gratuit

Coincidenţă sau nu, comuna Cerbăl se află în capul listei zonelor favorizate de fosta conducere a Consiliului Judeţean Hunedoara. Despre Mircea Moloţ s-a spus de nenumărate ori că deţine „un sat întreg în Pădurenime”, Merişoru de Munte (comuna Cerbăl), localitate în care se ajunge acum pe asfalt, graţie unui proiect finanţat din fonduri europene de modernizare a dru­mului Veţel-Feregi, im­ple­mentat de către Consiliul Judeţean Hunedoara. De altfel, relaţiile lui Mircea Moloţ în zona comunei Cerbăl sunt extrem de bine închegate: este foarte bun prieten cu primarul comunei, Miron Ticula, este naşul viceprimarului Ioan Pădurean, este naşul de cunu­nie al fiicei viceprimarului, Monica Gânscă – actualul director al Direc­ţiei Publice Comunitare de Evi­denţă a Persoanelor.

În faţa unui asemenea tablou, ne întrebăm, desigur, cine a selectat comuna Cerbăl pentru a fi inclusă în acest program şi care au fost criteriile de selecţie. Suprapunerea de interese economice ale familiei Moloţ în zona comunei ne-a deter­minat să solicităm Consiliului Judeţean o explicaţie pentru modul în care au fost desemnate comunele în care cadastrarea urma să se facă gratuit.

Cine are interes să ascundă realitatea?

Reprezentanţii CJ Hunedoara, prin Secretarul judeţului, Sorin Ştefoni, ne-au comunicat că selec­tarea comunelor pentru includerea acestora în Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară a apar­ţinut unei comisii constituită în cadrul Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI). Astfel, Secretarul judeţului a redirecţionat solicitarea noastră spre soluţionare către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Hunedoara.

cons jud stefoni cu stampila si semn

Cu alte cuvinte, reprezentanţii CJ Hunedoara ne răspund că nu au avut niciun cuvânt de spus atunci când fix cele trei comune hune­dorene au fost alese pentru cadas­trare gratuită. Oricât de convingător ar putea părea răspunsul oferit de Sorin Ştefoni, timpul şi arhivele demonstrează că, în realitate, conducerea CJ Hunedoara a jucat un rol extrem de bine definit în desemnarea comunelor care au intrat în acest program naţional.

Sorin Ştefoni, om de bază al baronului liberal

În anul 2013, fostul primar al comunei Densuş, Sorin Ştefoni, a fost recompensat de Mariana Câmpeanu cu un post călduţ de secretar de stat în Ministerul Muncii. De ce a fost premiat? Pentru că, atât în 2010, cât şi în 2012, s-a dat la o parte, lăsându-i pe bucureş­tenii Mariana Câm­peanu şi Dan Radu Ruşanu să câştige la pas alegerile parla­mentare din Colegiu. La Minis­terul Muncii, tehnicianul silvic Sorin Ştefoni s-a remarcat prin faptul că aproape un an s-a plimbat pe banii cetăţenilor cu un auto­turism Audi luat prin con­tract de comodat de ministerul Muncii (condus de aceeaşi Mariana Câmpeanu) de la Re­gistrul Auto Român, unde fiul ministrei era director tehnic.

După ce a pierdut alegerile parţiale din 25 mai pentru Camera Deputaţilor în Colegiul 3, Sorin Ştefoni a fost numit director în ca­drul Consiliului Judeţean Hune­doara, de către Mircea Moloţ. Mai apoi a preluat funcţia de Secretar al judeţului.

„O adresă pierdută”

În data de 21 martie 2014, conducerea CJ Hunedoara a emis un document care demonstrează cât se poate de limpede că desemnarea celor trei comune s-a făcut în Palatul Administrativ, ocupat la acea vreme de Mircea Moloţ. Adre­sa direcţionată către ANCPI şi semnată de trei angajaţi ai CJ Hunedoara arată negru pe alb că administraţiei judeţene condusă de Mircea Moloţ i s-a cerut să facă propuneri şi că acestea au fost făcute în consecinţă!

„Urmare a adresei Dv. nr. 3.715/07.02.2014, înregistrată la Consiliul Judeţean Hunedoara cu nr. 2.633/11.03.2014, referitoare la cuprinderea Comunelor în Pro­gramul naţional de cadastru şi carte funciară – conform art. 9 alin. (11) din Legea cadastrului şi a publi­cităţii imobiliare nr. 7/1996, repu­blicată, cu modificările şi comple­tările ulterioare, vă retransmitem propunerile Consiliului Judeţean Hunedoara şi anume: Etapa I – Comuna Cerbăl, Comuna Lelese, Co­muna Ghelari”, se arată în docu­mentul despre care reprezentanţii CJ Hunedoara se prefac că nu există. Actul este semnat de admi­nist­ratorul public, Dan Stoian, secre­tarul judeţului de la acea vreme – Dan Daniel şi arhitectul şef – Amelia Conţ.

Documentul demonstrează faptul că ANCPI s-a adresat con­du­cerii CJ Hunedoara pentru a primi propuneri de includere în Program a unor localităţi şi că, într-o săp­tămână de la înregistrarea solici­tării, conducerea administraţiei judeţene a şi identificat trei co­mune, exact în aria intereselor per­so­nale ale fostului preşedinte libe­ral, Mircea Moloţ.

CJH CADASTRU COMUNE

Cel care a girat cu semnătura sa aceste propuneri este nimeni altul decât Dan Daniel, fostul secretar al judeţului Hunedoara, condamnat la închisoare într-un dosar instru­mentat de procurorii DNA pentru că a fraudat un concurs în favoarea candidatei agreate de fosta con­ducere a Consiliului Judeţean.

Dan Daniel, judecat şi condamnat pentru fapte de corupţie

Fostul secretarul judeţului Hunedoara, Dan Daniel, s-a aflat în atenţia procurorilor în dosarul privind fraudarea concursului de ocupare a funcţiei de director general al DGASPC Hunedoara. În acest dosar, atât fostul secretar al judeţului, cât şi directorul DGASPC Hunedoara şi două angajate al CJ Hunedoara au fost condamnaţi la închisoare cu suspendarea executării pedep­sei. Astfel, Dan Daniel şi Monica Georgescu au primit câte 3 ani de închisoare cu suspendare, Mihaela Ştefan a fost condam­nată la 2 ani şi 10 luni de închi­soare cu suspen­dare, iar Dana Gârjob la 2 ani şi 8 luni de închi­soare cu suspendare.

În loc de concluzie…

Prin Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară ar fi putut beneficia de întabulare gratuită trei comune hunedorene care să se transforme repede

într-un pol de dezvoltare turistică sau, după caz, agricolă. Un alt criteriu obiectiv ar fi putut fi numărul de locuitori şi suprafaţa unităţilor administrativ-teritoriale alese, astfel încât randamentul proiectului să fie maxim. Dincolo de pitorescul Ţinutului depopulat al Pădurenilor, este puţin probabil ca judeţul Hunedoara să îşi atragă beneficii de pe urma cadastrării terenurilor şi imobilelor de pe raza celor trei comune amintite.

Pe de altă parte, asupra lui Mircea Moloţ şi-a Consiliului Jude­ţean atârnă greu suspiciunea că, după ce au decis să investească zeci de milioane de euro într-un drum care trece pe lângă moşia personală a fostului preşedinte, au întregit cadoul, oferind pe tavă întabulare gratuită pentru proprietăţile baro­nului liberal. Există, desigur, şi prezumpţia că desemnarea comu­nelor s-a făcut aleatoriu sau după un criteriu obiectiv care nouă ne scapă.

Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară pre­vede înregistrarea siste­matică a imobilelor în 2.381 de unităţi administrativ – teri­toriale: oraşe şi municipii, comune, inclusiv satele compo­nente ale acestora.

Programul este finanţat din trei surse: două surse prin­cipale (veniturile proprii ale Agenţiei Naţionale de Ca­dastru şi Publicitate Imobiliară, în cuantum de peste 4 miliarde de lei) şi fonduri externe ram­bursate prin Programul Ope­raţional Regional (în cuan­tum de peste 300 milioane euro).

5 răspunsuri

  1. patriot09@yahoo.com' marcel spune:

    Jegosul asta de securist(molhot)oare nu are nimeni ac de cojocul lui???

  2. votati ALDE sa ajunga iara la putere,
    Votati Oancea sa ajunga Molot iara la robinetu cu bani

  3. De ce nu dezvaluiti dezastrul pe care MOLOT si sistemul lui mafiot au distrus unitatile sanitare din judet?!!!! (AFACERILE LUI CU SISTEMUL SANITAR NU AU FOST NICIODATA INVESTIGATE).
    In aceste momente tensionate in care toata tara vuieste din cauza scandalului din sistemul sanitar, dv. tineti in prim plan stiri despre “politicieni” care nu fac doi bani si care doar sunt participanti/beneficiari ai acestor marsavii.
    De ce doar unitatile spitalicesti din judetul Hunedoatra sunt ocolite de controale, iar atunci cand se fac, rezultatele sunt imediat secretizate si “uitate” prin sertarele unor institutii (de multe ori complice) cu mafia din aceste spitale?!!!!!!!!!!!!!!

  4. nici nu mai putem sa gandim ce ar merita acesti sis domni nu cred ca este lege sa ii putem judeca dar judecati cu adevarati iar justitia nustiu pare o apa dulce ?nu ii sperie cu nimic nu vedem un dosar deschis pentru fapta de falsuri in acte ?daca le dobandit ilegal nu se mai cerceteaza cum au facut falsu

  5. Romania … tara de prieteni ! Ai nevoie de ceva … suni un prieten !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus