Astăzi i se rostește numele de milioane de ori. Ne-a dictat  destinele și a fost președintele României timp de 10 ani. A căzut și s-a ridicat de câte ori a vrut. A fost singurul „animal politic” veritabil în România de după 1989, dar și omul pe care românii l-au admirat și detestat în egală măsură. I s-a pus în cârcă orice nenorocire din țara aceasta. Sunt unii care îl văd vinovat și acum de toate relele pământului.

M-am tot gândit unde și când l-am văzut prima oară în viu, cum se spune. Prima întâlnire n-a fost prea spectaculoasă. Era chiar în prima mea zi de muncă la Pro FM Hunedoara. Se întâmpla în 17 iulie 1997 (da, da, astăzi sunt 20 de ani!). Pentru că urăsc lifturile, am urcat pe scări. Sediul Pro TV Deva și birourile Pro FM Hunedoara erau la etajul al IV-lea, la IPH. Când am ajuns în hol, s-a deschis ușa liftului. A ieșit de acolo ministrul Transporturilor Traian Băsescu. Am intrat în biroul directorului, ministrul rămânând prin redacție. L-am zărit cum se hlizea cu colegii, că ziariștii nu erau atunci oameni răi.

L-am revăzut după circa patru ani, în septembrie 2001. Eram la „Ziua mărmurarului”, unde altundeva decât la Marmosim Simeria. Orice paranghelie de asta are nevoie si de un moment artistic. Pe scenă se producea Ionuț Fulea, care a uitat de cântec atunci când l-a văzut venind și a început să strige: „Traian Baseeeeeeeesssssssssscuuuuuuuuuuuu! Aplauzeeeeeee! Să-l primim cum se cuvine!”. A urmat o conferință de presă. După ce a atacat Guvernul Năstase, a spus textual, fără ca vreunul dintre noi să apuce să întrebe ceva: „După ce voi încheia două mandate la Primăria Capitalei, voi candida la președinția României!”. Era în septembrie 2001! Am notat declarația fără să îi dau prea mare atenție. Nimeni, dar absolut nimeni, nu a dat știrea pe undeva. Agenda în care notasem declarația a ajuns într-o debara. Trei ani mai târziu, când Stolojan s-a retras din cursa pentru președinție și când l-am văzut pe Băsescu plângând de grija lui mi-am amintit de întâmplarea de la Simeria. El plângea, eu scotoceam în debara după agendă.

L-am mai întâlnit apoi la Țebea, în 2005 – era deja președinte – și, în octombrie 2007, la Hunedoara. A venit atunci de la o degustare de vinuri, de la Arad, parcă. A vorbit 25 de minute despre Tratatul de la Lisabona unei asistențe ce nu pricepea nimic. L-am mai revăzut de vreo două ori la Țebea, în carne și oase. Ultima oară la Hunedoara, în campania electorală pentru parlamentarele din decembrie 2016. Omul are carismă, indiscutabil, dar parcă și ceva drăcesc în el. Asta am simțit de fiecare dată când l-am văzut. Totuși, ultima oară mi s-a părut doar o umbră a celui care a fost cândva.

Un răspuns

  1. dv77office@yahoo.com' Vladimir Dumitru spune:

    A obosit… E și el om, chiar dacă drac de om! :)))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus