În data de 01 aprilie 2016 s-a dat startul reîncadrărilor de personal şi angajărilor din sursă externă, în vederea completării deficitului de personal existent la nivelul Poliţiei Române.

În data de 04.04.2016, 80 de candidaţi s-au înscris la concursul de încadrare din sursă externă, organizat pentru ocuparea a 16 posturi, specialitatea ordine publică, repartizate la Posturile de Poliţie Comunală din judeţul Hunedoara, conform Anexei 2, ataşată în anunţul postat pe site-ul https://hd.politiaromana.ro, secţiunea Cariere.

În perioada 1-8 aprilie 2016, în intervalul orar 08.30-16.00, persoanele care doresc să participe la concursurile organizate pot depune cereri de înscriere, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, din municipiul Deva, strada Mihai Eminescu, nr. 130, la Punctul de Control Acces nr. 1.

Dosarele de recrutare vor fi depuse, în volum complet, până la data de 15.04.2016, în zile lucrătoare, la structura de resurse umane a unităţii unde s-au înscris candidaţii şi vor cuprinde următoarele documente:

  • cererea de înscriere (Anexa nr. 5 ) şi CV;
  • copii legalizate ale documentelor care atestă nivelul şi specializarea studiilor impuse de cerinţele postului (copii legalizate a diplomei de bacalaureat și a foii matricole);
  • copii ale actului de identitate, carnetului de muncă şi, dacă este cazul, livretului militar;
  • copii ale certificatului de naştere al candidatului, soţului/soţiei şi fiecărui copil, ale certificatului de căsătorie, precum şi, după caz, ale hotărârilor judecătoreşti privind starea civilă;
  • autobiografia şi tabelul nominal cu rudele candidatului;
  • cazierul judiciar;
  • caracterizarea de la ultimul loc de muncă, respectiv din instituţia de învăţământ în cazul absolvenţilor în primul an de la absolvire;
  • 3 fotografii tip buletin de identitate;
  • două fotografii color 9 x 12 cm;
  • fişa medicală-tip de încadrare în Ministerul Afacerilor Interne;
  • declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare (Anexa nr. 6);
  • copia permisului de conducere;

          Persoanele care doresc să devină agenţi de poliţie, se pot înscrie la concursul organizat, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor CONDIŢII:

– să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;

– să cunoască limba română scris şi vorbit;

– să aibă capacitate deplină de exerciţiu;

– să fie apte din punct de vedere medical, fizic şi psihic; aptitudinea se constată de structurile de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne/comisiile şi subcomisiile de concurs, ca urmare a examinării medicale, verificării îndeplinirii criteriilor antropometrice, existenţei semnelor/tatuajelor neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară, verificării aptitudinilor fizice şi, respectiv, evaluării psihologice, potrivit baremelor şi/sau criteriilor aplicabile;

– să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi;

– să aibă studii corespunzătoare cerinţelor postului pentru care candidează, respectiv să fie absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat;

– să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate;

– să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;

– să nu fi fost destituite dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani;

– nu au desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;

– îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv „nu trebuie să aibă calitatea de membru al vreunui partid politic sau organizaţii cu caracter politic”;

– îndeplinesc condiţiile specifice pentru ocuparea prin concurs a funcţiei publice cu statut special.

– trebuie să îndeplinească criteriul specific de înălţime minimum 1,65 m bărbaţii şi 1,60 m femeile;

– să dețină permis de conducere categoria „B”

Nu pot fi încadrate din sursă externă ca poliţişti persoanele care au avut această calitate, dacă:

a)        au încetat raporturile de serviciu în condiţiile art. 69 lit. c), h), i) şi k) din Legea nr. 360/2002, cu modificările şi completările ulterioare;

b)       au fost trecute în rezervă în condiţiile art. 85 lit. d), i), j), k) şi ale art. 87 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare.

          Pentru mai multe detalii referitoare la bibliografie şi posturi disponibile, vă rugăm să consultaţi pagina web oficială a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, secţiunea Cariere:

https://hd.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus