Poliţiştii petroşăneni au depistat un bărbat în vârstă de 40 de ani,  din municipiul Petroşani, pe care l-au condus la sediul subunităţii pentru a fi audiat într-un dosar de cercetare penală ce vizează comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare și influențarea declarațiilor.

În urma probatoriului administrat, anchetatorii au stabilit că, în noaptea de  11/12.04.2018, în jurul orei 01:30, cel în cauză (aflându-se sub influenţa alcoolului) a agresat fizic un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Petroșani.

„De asemenea, în noaptea de 14/15.04.2018, în timp ce persoana vătămată se afla internat în Spitalul de Urgență din municipiul Deva, ca urmare a agresiunii fizice suferite, bărbatul, prin intermediul personalului de serviciu de la barul din Petroșani administrat de persoana vătămată, i-a adus amenințări cu acte de violență, pentru a-l determina să nu formuleze plângere penală împotriva sa, referitor la incidentul din data de 12.04.2018”, se arată într-un comunicat al IPJ Hunedoara.

Poliţiştii au luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 ore, a bărbatului de 40 de ani, care urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, în vederea luării măsurilor legale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus