A devenit o tradiție ca Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” din Deva să aducă în atenția publicului, în mod deosebit a tinerilor, teme de mare interes legate de personalități, evenimente care au marcat atât istoria și cultura română, cât și pe cea universală.

În urmă cu 75 de ani, la 27 noiembrie 1940, marele savant român Nicolae Iorga a fost victima unui oribil asasinat, răpus de gloanțele legionarilor. În memoria lui, biblioteca noastră a organizat în ziua de 11 noiembrie 2015, la Sala „Liviu Oros” a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, o manifestare cultural-educativă. A fost evocată personalitatea marelui nostru istoric, om politic și de cultură.

Nicolae Iorga, personalitate de anvergură enciclopedică a civilizației române, este una dintre figurile cele mai marcante, care și-a pus amprenta pe întreaga istorie a primei jumătăți a secolului XX.

Nicolae Iorga nu e singurul intelectual care a căzut sub gloanțele legionare: aceeași soartă au avut-o oamenii politici I.G. Duca și Armand Călinescu, precum și marele economist Virgil Madgearu. Lecțiile istoriei trebuie cunoscute și înțelese pentru ca asemenea momente dureroase și tragice să nu se mai repete.

La cei 69 de ani pe care îi avea Nicolae Iorga în momentul în care cădea răpus de gloanțe, a lăsat moștenire acestui neam și umanității întregi o operă istoriografică impresionantă ca volum și vastitate tematică, studii de istoria literaturii, monografii de orașe, volume de cugetări, piese de teatru, studii de folclor, studii de istorie a bisericii, note de drum, poezii, eseuri, conferințe radiofonice, discursuri parlamentare și mii de articole de presă. Moștenirea lui Nicolae Iorga este inestimabilă, sutele de volume scrise stârnesc admirația și uimirea oricui. Elogiind personalitatea lui Nicolae Iorga, istoricul A. D. Xenopol se întreba, pe bună dreptate, „cum a putut un creier să conceapă atâtea lucruri și o mână să le scrie”.

DSCN3546

Nicolae Iorga a avut anvergura unui veritabil savant renascentist. Moartea lui a zguduit întreaga lume civilizată, 47 de universități și academii din întreaga lume arborând drapelul în bernă în semn de prețuire față de marele savant român ucis.

Asasinarea acestui patriarh al culturii române este unul dintre cele mai dureroase momente ale istoriei noastre.
Cei prezenți în sală, în majoritate elevi de la colegiile și liceele devene, au urmărit cu mare interes prezentarea, iar în final li s-au adresat întrebări legate de viața și opera lui Nicolae Iorga, cele mai bune răspunsuri fiind recompensate cu premii constând în diplome și cărți.

Comunicat Biblioteca Județeană Ovid Densușianu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus