Accesul în bibliotecă este limitat la o persoană, excepție făcând: un minor sub 16 ani însoțit de un părinte și persoanele cu dizabilități. Este obligatorie purtarea măștii în interiorul Bibliotecii Municipale Hunedoara. De asemenea, este interzis accesul la rafturile cu cărți.

REGULILE PE CARE TREBUIE SĂ LE RESPECTE VIZITATORII BIBLIOTECII, ÎN SCOPUL PREVENIRII INFECȚIILOR CU VIRUSUL SARS COV2, LA BIBLIOTECA MUNICIPALĂ HUNEDOARA:

* La intrarea în instituție, Biblioteca Municipală Hunedoara are obligația de a termometriza noncontact utilizatorii;

* Persoanele care refuză verificarea temperaturii nu vor avea acces în incinta instituției;

* Nu este permis accesul utilizatorilor a căror temperatură depășește 37,3 grade C;

* În spațiile publice închise din cadrul Bibliotecii Municipale Hunedoara, utilizatorii vor purta mască (medicală/non-medicală);

* Se va păstra distanța de siguranță de 2 m între persoane;

* În incinta secțiilor este permis accesul unei singure persoane, cu anumite excepții, în funcție de specificul secției (pentru înscriere la bibliotecă, minorii sub 16 ani, care au nevoie de acordul părintelui pentru prelucrarea datelor personale; un minor însoțit de un părinte; o persoană cu dizabilități care necesită însoțitor);

* Timpul maxim de staționare pentru un utilizator într-o secție este limitat la 15 minute;

* În vederea limitării numărului de utilizatori care ating documentele de bibliotecă, accesul liber la raft este interzis, personalul bibliotecii va merge la rafturi pentru a procura documentul solicitat;

* Pentru deservirea în condiții optime a publicului, accesul utilizatorilor în incinta Bibliotecii este permis până cu cel mult 30 de minute înainte de ora închiderii;

* Pentru siguranța tuturor, documentele returnate de utilizatori vor intra într-o perioadă de carantină;

* Sălile de lectură și centrul Biblionet se vor deschide la o dată ulterioară;

* Până la deschiderea Sălii de Lectură, utilizatorii vor putea consulta documentele solicitate acasă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus