COMUNICAT DE PRESĂ

Avram Iancu – cetățean de onoare al județului Hunedoara

Avram Iancu, bibliotecarul recordman din Petroșani, cel care a doborât un nou record mondial merită să fie desemnat cetățean de onoare al județului Hunedoara. Este primul om care traversează Dunărea înot, de la izvoare și până la vărsare, fără costum de neopren. În aventura sa, inspirată de romanul „Pilotul de pe Dunăre” a lui Jules Verne, Avram Iancu a purtat numele României, al județului Hunedoara și al municipiului Petroșani, în 10 ţări şi 4 capitale europene. Măcinat de apele reci ale Dunării, dar și de gândurile interioare care nu i-au dat pace, bibliotecarul nu s-a lăsat înfrânt și și-a continuat lupta cu valurile Dunării. Înotând în cei 2.869 de kilometri ai Dunării, Avram Iancu, “crăișorul apelor” și-a depășit bariele mentale, dar și cele fizice, luptându-se pentru pentru un câștig colectiv, acela de a pune numele României, al județului Hunedoara pe harta performerilor. Performanțele sale, demne de cartea recordurilor, sunt dublate și de motivația acestuia: aceea de a-i atrage pe tineri spre lectură. 

“În calitate de bibliotecar, mergând pe urmele acestui personaj (personajul principal din romanul Pilotul de pe Dunăre a lui Jules Verne), într-un mod mult mai greu, doresc să atrag atenţia asupra lecturii cărţilor care, iată, pot schimba vieţi, pot scrie şi rescrie poveşti care se pot transforma, la rândul lor în… romane. Îmi doresc ca generaţia tânără să DESCOPERE plăcerea lecturării acestui roman tocmai în timpul celor 60 de zile de înot. În timpul lecturării, această generaţie va avea posibilitatea, ca în paralel, să urmărească deplasarea mea live, prin utilizarea tehnologiei moderne, a GPS-ului, a gadget-urilor specifice vârstei lor. Astfel, s-ar face o simbioză nemaiîntâlnită între clasic şi modern, între aventura imaginară a romanului şi cea reală, între suportul îngălbenit al hârtiei şi displey-ului modern al telefoanelor mobile. Mândria noastră naţională: o izvorî Dunărea din Germania, o străbate ea 10 ţări şi 4 capitale însă, nu trebuie să uităm un lucru; Peste 1000 de km din totalul celor 2860, se află pe teritoriul ROMÂNIEI. Să nu uităm că la noi se varsă Dunărea, printr-o Deltă UNICĂ în lume. Eu sunt mândru de asta? Tu nu? Să redescoperim frumuseţile patriei noastre şi să le facem de cunoscut LUMII ÎNTREGI. Să reamintim faptul că trebuie ca toate ţările riverane Dunării să păstreze curat acest ecosistem fascinant al Deltei”,  spune Avram Iancu, pe blogul său personal.

Un om mic la stat, mare la sfat și cu o voință uriașă, așa ar putea fi descris bibliotecarul temerar din Petroșani. Să nu uităm că Avram Iancu a fost primul român care a traversat apele înghețate ale Canalului Mânecii, fără întrerupere și fără costum de neopren.

Toate aceste performanțe ale lui Avram Iancu ne obligă, pe noi, membrii Partidului Național Liberal să propunem conducerii executive a Consiliului Județean Hunedoara un proiect de hotărâre prin care Avram Iancu să fie desemnat cetățean de onoare al județului Hunedoara. Acest titlu este unul modest în comparație cu ceea ce Avram Iancu a făcut pentru România, și implicit pentru județul Hunedoara. Acest OM, datorită performanțelor sale inegalabile, poate fi numit ambasadorul județului Hunedoara.

Președinte PNL Hunedoara,

Lucian Heiuș

_____

TRIMITE-NE COMUNICATUL TĂU pe adresa de mail hunedoaralibera@gmail.com

HUNEDOARA LIBERĂ nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

HUNEDOARA LIBERĂ  nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

HUNEDOARA LIBERĂ îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus