Joi, 09.03.2017, Curtea de Apel Alba Iulia a prezentat Bilanţul activităţii desfăşurate în cursul anului 2016 în cadrul Adunării generale a judecătorilor cu participarea judecătorilor din circumscripţia curţii de apel.

 

Sinteza raportului de bilanţ evidenţiază următoarele date: 

Ø      Numărul cauzelor nou intrate

Din analiza datelor statistice rezultă că în anul 2016, pe rolul  instanţelor din circumscripţia Curţii de apel Alba Iulia s-au înregistrat un număr de 125.408 cauze, cu 17.255 cauze mai multe decât în anul 2015, când au fost înregistrate 108.153 cauze, ceea ce reprezintă o creştere în procente  de +15,95 % faţă de anul precedent.

Din totalul cauzelor nou intrate, 8.217 s-au înregistrat la Curtea de Apel Alba Iulia, 28.386 a tribunalele din circumscripţia acesteia şi 88.805 la judecătoriile arondate .

Numărul cauzelor nou intrate a scăzut la Curtea de Apel Alba Iulia şi la Judecătoria Blaj şi a crescut la nivelul celor trei tribunale şi al celorlalte judecătorii.

În ceea ce priveşte numărul cauzelor nou intrate, la Curtea de Apel Alba Iulia a scăzut cu 998 cauze faţă de anul precedent, în procente de – 10,83 %,  la tribunale s-au înregistrat cu 2.692 cauze mai multe decât în anul 2015, în procente de +10,48%, iar la judecătorii,  numărul cauzelor nou intrate a crescut  cu 15.561 cauze, în procente de +21,24 % .

Cea mai mare creştere la nivelul tribunalelor s-a înregistrat la Tribunalul Alba , unde numărul cauzelor nou intrate în anul 2016 a fost de 10.241, faţă de 8.313 cauze în anul 2015, creşterea fiind cu 1.928 cauze, iar în procente de + 23,19 %.

Pe rolul Tribunalului Sibiu au fost înregistrate 7.764 cauze, faţă de 7.315 în anul 2015, mai mult cu 449 cauze, în procente + 6,13%.

În aceeaşi perioadă de referinţă, la Tribunalul Hunedoara au fost înregistrate  10.381 cauze, faţă de 10.066 cauze în anul 2015, mai mult  cu 315 cauze, în procente + 3,12%.

Din cele 16 judecătorii aflate în circumscripţia curţii, volumul cauzelor nou intrate a crescut în mod diferit la 15 instanţe  şi a scăzut doar la Judecătoria Blaj.

Cea mai mare creştere s-a înregistrat la Judecătoria Avrig, unde numărul cauzelor nou intrate a fost 2.158  în anul 2016,  faţă de 1.542 cauze în anul 2015, mai mult cu 616 cauze, în procente de +39,94%.

Ø      Numărul cauzelor pe rol

Volumul de activitate la nivelul instanţelor din circumscripţia Curţii de Apel Alba a înregistrat o creştere cu 7.520 cauze faţă de anul 2015 (+4,80%), de la 156.463 în anul 2015, la 163.983 în anul 2016.

Analizând datele privind evoluţia volumului de activitate în perioada 2014-2016 la nivelul tribunalelor şi a judecătoriilor, se constată că există o tendinţa de scădere  a volumului de activitate  la tribunale şi de creştere a volumului de activitate la judecătorii.

Volumul de activitate al tribunalelor a scăzut faţă de anul 2015 cu 3.636 cauze, în procent de    -8,06%, de la 45.055 cauze  la 41.419 cauze. Cea mai mare scădere s-a înregistrat la  Tribunalul Sibiu  unde numărul cauzelor pe rol a scăzut în anul 2016, la 12.899,  faţă de 16.084 cauze în anul 2015,  cu 3.185 cauze, în procent  de  -19,80 %.

Tribunalul Alba  în anul 2016  a înregistrat un volum de activitate de 13.860 cauze, în creştere  cu 1.587 cauze faţă de anul 2015,  când numărul dosarelor pe rol a fost de12.273, procentul de creştere fiind de +12,93%.

Tribunalul Hunedoara  a avut  14.660 cauze pe rol în 2016, faţă de 16.698 cauze în anul 2015, mai puţin cu 2.038 cauze, în procent de  -12,20%.

În ce priveşte  judecătoriile,  numărul dosarelor pe rol a fost de  112.293 cauze în anul 2016, mai mult cu 12.963 cauze decât în anul 2015, când au fost 99.330 cauze rezultând o creştere de +13,05%.

Din cele 16 judecătorii aflate în circumscripţia curţii, volumul de activitate a crescut  în mod diferit la 15 instanţe şi  a scăzut  cu -3,25 % la Judecătoria Blaj.

Cea mai mare creştere s-a înregistrat la Judecătoria Avrig, unde numărul cauzelor pe rol  a fost de  2.777  în anul 2016,  faţă de 1.902 cauze în anul 2015, mai mult cu 875 cauze, în procent de +46,00%.

Ø      Numărul cauzelor soluţionate

În anul 2016,  la nivelul instanţelor din circumscripţia Curţii de Apel Alba a crescut numărul cauzelor soluţionate cu 4.376 cauze faţă de anul 2015, fiind soluţionate 123.372  cauze faţă de 118.996  în anul 2015, în procente cu +3,67%.

Numărul cauzelor soluţionate la Curtea de Apel Alba Iulia a scăzut cu 2.101 cauze faţă de anul precedent, în procent de – 20,92 %, de la 10.043 în anul 2015, la 7.942 în anul 2016.

Numărul dosarelor soluţionate la tribunale  a  înregistrat o scădere a cu 4.825 de dosare faţă de anul 2015, în procente  -14,83%, fiind soluţionate 27.696 cauze faţă de 32.691.

Cea mai mare scădere s-a înregistrat la  Tribunalul Sibiu , unde numărul cauzelor soluţionate a scăzut în anul 2016, la 8216, faţă de 11.096 în anul 2015,  cu 2.880 cauze, în procente de – 25,95 %.

Tribunalul Alba  a soluţionat  9.297 cauze, faţă de 8.751 în anul 2015, mai mult cu 546 dosare, în procente +6,23%.

În ceea ce priveşte Tribunalul Hunedoara, acesta a înregistrat o scădere a dosarelor soluţionate în anul 2016, cu 2.491 cauze,  de la 12.674 în anul 2015 la 10.183 în anul 2016, procentul de scădere fiind de -19,65%.

Judecătoriile din circumscripţia Curţii de apel au soluţionat  87.719 cauze în anul 2016, mai mult  cu 11.287 decât în anul 2015, când au fost soluţionate  76.432, ceea ce reprezintă o creştere de +14,76%.  La  14 judecătorii aflate în circumscripţia curţii, volumul cauzelor soluţionate a crescut. Cea mai mare creştere s-a înregistrat la Judecătoria Avrig, unde numărul cauzelor soluţionate a fost de  2.148 în anul 2016,  faţă de 1.296 în anul 2015, mai mult  cu 852 de cauze, în procent de +65,74%.

Se constată că sunt 2 judecătorii în care numărul dosarelor soluţionate a avut o scădere  faţă de anul precedent: Judecătoria Agnita şi Judecătoria Blaj.

Ø      Stocul de dosare existent la sfârşitul anului 2016

Stocul de dosare la nivelul instanţelor din raza Curţii de Apel Alba Iulia a  crescut  la sfârşitul anului 2016, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, cu 3.144 cauze, de la 37.467 cauze existente în anul 2015, la 40.611 în anul 2016, în procente de +8,39%.

La Curtea de Apel Alba Iulia,  stocul de dosare la sfârşitul anului 2016 a crescut cu 294 cauze faţă de anul precedent, în procente de  +14,44 %,  de la 2.035 cauze la 2.329.

La nivelul celor trei tribunale, stocul de dosare la sfârşitul anului 2016  a crescut  cu +9,48% faţă de anul precedent, de la 12.534 la 13.723 cauze.

Stocul de dosare la nivelul judecătoriilor  a crescut de asemenea  cu 1.722 dosare faţă de anul precedent,  de la 22.898 dosare existente  la sfârşitul anului 2015, la 24.620  la finele  anului  2016, în procente de +7,52%.

Din cele 16 judecătorii aflate în circumscripţia curţii, stocul de dosare de la sfârşitul anului 2016, comparativ cu cel de la sfârşitul anului 2015,  a crescut  la 11 dintre  instanţe  şi a scăzut la 5 instanţe.

Cea mai mare creştere s-a înregistrat la Judecătoria Agnita, unde stocul a crescut într-un procent de +40,77 %, iar cea mai mare scădere s-a înregistrat la Judecătoria Aiud în procent de  –11,43%.

Trebuie precizat că numărul de cauze rămase nesoluţionate la finele fiecărui an este influenţat la toate instanţele de cauzele nou intrate în ultimele luni din an, care nu pot fi soluţionate în anul respectiv din motive obiective.

Ø      Din analiza pe materii a cauzelor nou intrate în anul 2016 la instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Alba Iulia se poate observa o tendinţă de creştere la majoritatea materiilor, cea mai semnificativă în materie penală în procent cu +61,54%, dar şi scăderi a cauzelor din materiile faliment, respectiv litigii cu profesioniştii.

Astfel, din numărul total de  125.408 cauze nou intrate la instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Alba Iulia:

– 22.392 cauze au fost înregistrate în materie penală, cu 8.502 cauze mai multe decât în anul 2015,  în procent cu +61,54%,

– 59.280 cauze în materie civilă, cu 10.078 cauze mai mult decât în anul 2015, în procent cu  +22,24% cauze,

– 9.158 cauze în materia litigii cu profesionişti, cu 2548 cauze mai puţin decât în anul 2015, în procent cu  – 21,76%

– 6.788 cauze în materia litigii de muncă, cu 80 cauze mai multe  decât în anul 2015, în procent cu  +1,17%.

– 1.192 cauze în materia asigurări sociale, cu 139 cauze mai multe decât în anul 2015, în procent cu  +12,96%.

– 8.653 cauze în materia minori şi familie, cu 363 cauze mai multe decât în anul 2015, în procent cu +4,36%.

– 15.554 cauze în materia contencios administrativ si fiscal, cu 608 cauze mai multe decât în anul 2015, în procent cu  +4,04%.

– 2.383 cauze în materia faliment, cu 670 cauze mai puţine decât în anul 2015, în procent cu  -21,96%.

– 8 cauze în materia proprietate intelectuală, acelaşi număr ca în anul 2015.

La nivelul tribunalelor se constata o creştere a cauzelor nou intrate la secţia penala şi o scădere la secţia civilă a cauzelor nou intrate în anul 2016 faţă de anul anterior.

Numărul total al cauzelor nou intrate la judecătorii a crescut faţă de anul 2015, atât în materia civilă, cât şi în materia penală. Astfel, în materie civilă, numărul cauzelor nou intrate a crescut  cu un procent de +12,36% ,  de la 64.530  la 72.509,  iar în materie penală  a crescut  de la 8.714  cauze în anul 2015,  la 16.296 în anul 2016, ceea ce reprezintă o creştere  cu +87,00%.

Ø      Încărcătura pe judecător si pe schema

Ca indice statistic, încărcătura pe judecător poate fi examinată fie în forma încărcăturii pe judecător (posturi ocupate), fie ca încărcătură pe post de judecător prevăzut în schema de personal.

Încărcătura pe judecător reflectă numărul de dosare pe care l-a avut de soluţionat un judecător în perioada de referinţă şi se calculează prin raportarea numărului total de dosare la numărul mediu al posturilor ocupate în anul 2016.

Încărcătura pe schemă se determină prin raportarea volumului de activitate la numărul total de posturi prevăzut în statele de funcţii ale instanţelor.

Schema posturilor de judecător pentru acest an la Curtea de Apel Alba Iulia a fost de 49 şi media posturilor de judecător efectiv ocupate pe parcursul anului a fost 42.

Curtea de Apel Alba Iulia s-a situat în anul 2016,  pe locul 8 din punct de vedere al încărcăturii pe judecător  cu 536  cauze/judecător  şi pe locul 7 pe schemă la nivel naţional, cu 460 cauze.

Încărcătura la curţile de apel:

Instanţă Încărcătura pe schema 2016 Încărcătura pe judecător 2016 Încărcătura pe schema 2015 Încărcătura pe judecător 2015
Curtea de Apel ALBA IULIA 460 536 634 634
Curtea de Apel BACAU 534 684 750 798
Curtea de Apel BRASOV 380 445 434 459
Curtea de Apel BUCURESTI 535 635 681 786
Curtea de Apel CLUJ 474 583 860 908
Curtea de Apel CONSTANTA 453 558 577 594
Curtea de Apel CRAIOVA 405 454 515 515
Curtea de Apel GALATI 427 511 491 502
Curtea de Apel IASI 394 510 561 623
Curtea de Apel ORADEA 538 684 670 809
Curtea de Apel PITESTI 554 789 616 735
Curtea de Apel PLOIESTI 421 529 509 539
Curtea de Apel SUCEAVA 369 433 559 586
Curtea de Apel TÂRGU MURES 331 401 532 593
Curtea de Apel TIMISOARA 551 673 794 824

Se constată că atât  încărcătura pe schemă, cât şi încărcătura pe judecător la nivelul Tribunalului Hunedoara si Sibiu a scăzut, în timp ce la Tribunalul Alba a crescut în anul 2016, comparativ cu anul 2015.

Încărcătura  pe schemă în anul 2016 la judecătoriile din raza Curţii de apel a fost mai mare decât media pe ţară, de 875 dosare, la cinci dintre judecătorii (Sebes, Aiud, Petrosani, Hunedoara, Brad), iar încărcătura pe judecător  în anul 2016 a fost mai mare decât media pe ţară,  de 1.083 dosare, la patru dintre judecătorii (Petrosani, Orastie, Hateg, Brad).

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus