BOR subliniază că modalitatea de împărtăşire a credincioşilor va fi decisă în exclusivitate de către Biserică

Biserica Ortodoxă Română (BOR) transmite că obiectele de cult care intră în contact cu credincioşii (sfintele icoane, sfânta Cruce, Sfânta Evanghelie) se vor dezinfecta după fiecare utilizare, iar obiectele de folosinţă perpetuă (potir, linguriţă de împărtăşire) se curăţă înainte şi după folosirea acestora.

BOR a venit sâmbătă cu o serie de precizări în legătură cu Ordinul Ministerul Sănătăţii şi Ministerului Afacerilor Interne, publicat în Monitorul Oficial, referitor la măsurile sanitare specifice pentru desfăşurarea activităţii religioase în contextul pandemiei, care este adresat în mod egal tuturor cultelor religioase din România.

„Textul referitor la folosirea obiectelor de cult cu care credincioşii din varii religii intră în contact în cadrul ritualurilor este unul general, realist gândit în cheia firească a neutralităţii religioase care defineşte relaţia democratică a statului român cu toate cultele din România. Măsurile sanitare specifice menţionate în Ordin cu privire la obiectele de cult sunt următoarele: 1. În cadrul ritualurilor religioase în care se vor folosi obiecte de cult care intră în contact cu credincioşii, aceste se vor dezinfecta după fiecare utilizare.2. Se vor dezinfecta periodic, o dată la patru ore, obiectele sau suprafeţele frecvent atinse”, precizează BOR.

Biserica Ortodoxă Română menţionează că respectivele „obiecte de cult” menţionate la punctul 1 sunt acelea pe care unii credincioşi le ating în semn de veneraţie faţă de Dumnezeu, faţă de persoanele sfinte pe care acestea le reprezintă (sfintele icoane, sfânta Cruce, Sfânta Evanghelie etc.) sau faţă de prezenţa sacrului în obiecte semnificante religios în spaţiul credinţei oamenilor din toate cultele şi religiile.

Biserica Ortodoxă, aminteşte că a transmis public „Îndrumările” sale bisericeşti pentru starea de alertă în data de 14 mai. Potrivit acesteia, îndrumările rămân perfect valabile şi în contextul ordinului publicat recent, precum şi în deplină consonanţă cu măsurile sanitare specificate de acesta.

„Concret, obiectele de folosinţă perpetuă (Potir, disc, steluţă şi linguriţă) se curăţă (!) înainte de folosire şi după folosirea acestora. Reamintim că în practica Bisericii Ortodoxe Universale, folosirea linguriţei comune, la împărtăşirea euharistică, nu a fost în trecut şi nici în ultimele două luni de pandemie sursă de contaminare pentru vreun credincios ortodox. Recent, două instanţe judecătoreşti din Constanţa şi Cluj au confirmat că nu au fost identificate cazuri de infectare cu noul coronavirus care ‘să fi fost legate de oficierea slujbelor religioase’, că ‘împărtăşirea mai multor persoane cu aceeaşi linguriţă nu a condus la îmbolnăvirea vreunei persoane cu coronavirusul SARS-CoV-2’ şi că nici au existat suspiciuni de infectare în rândul preoţilor din cadrul celor două Arhiepiscopii vizate de această cercetare”, precizează BOR.

Pe de altă parte, BOR subliniază că modalitatea de împărtăşire a credincioşilor va fi decisă în exclusivitate de către Biserică.

„Cu toate acestea, întrucât Biserica Ortodoxă a perceput realist şi înţelegător frământarea, îngrijorarea unor credincioşi şi teama autorităţilor care gândesc inevitabil în termeni seculari, nu religioşi, modalităţi de protejare a populaţiei, Patriarhia Română a comunicat recent decizia Sfântului Sinod, aceea ca ‘împărtăşirea comună’ din timpul Sfintei Liturghii să se amâne o foarte scurtă perioadă de timp pentru consultarea cu celelalte Biserici Ortodoxe pe tema modalităţii împărtăşirii credincioşilor în contextul unei pandemii, împărtăşire care s-a făcut şi se va face totdeauna ‘dintr-o singură pâine’ şi ‘dintr-un singur pahar al binecuvântării’. Aşadar, modalitatea de împărtăşire cu tot ce presupune ea va fi decisă exclusiv de Biserică în spiritul comuniunii şi discernământului duhovnicesc. În acelaşi timp, există permanent posibilitatea ‘împărtăşirii individuale’ a tuturor credincioşilor după Sfânta Liturghie sau în orice altă zi decisă de preotul duhovnic”, declară Biserica Ortodoxă.

Îndrumările sanitare comunicate şi respectate de Biserică în legătură cu folosirea spaţiului ei liturgic sunt următoarele:

*la intrare şi ieşire să nu fie necesară atingerea/prinderea mânerului. Acolo unde este posibil, uşa de intrare trebuie să fie diferită de cea de ieşire, pentru a se evita intersectarea credincioşilor.

*la intervale de patru ore, potrivit dispoziţiilor autorităţilor, lăcaşul de cult urmează a fi bine aerisit.

*la intrarea în biserică, vor fi amplasate soluţii de dezinfectare, iar fiecare credincios care intră în biserică îşi va dezinfecta mâinile.

*în perioada de pandemie, se va evita atingerea sau sărutarea sfintelor icoane şi a sfintelor moaşte, precum şi a mâinii slujitorilor Sfântului Altar. Evlavia pentru sfintele icoane şi pentru sfintele moaşte se poate arăta printr-o închinăciune, însoţită de semnul Sfintei Cruci, iar respectul pentru ierarh şi preot printr-un gest de înclinare a capului.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus