Marți, la Deva, s-a desfășurat o manifestare național-bisericească intitulată Biserica și Armata – demersuri frățești pe pământ hunedorean, organizată de Sectorul Cultural al Centrului Eparhial și de Filiala Județeană „Sarmizegetusa” Hunedoara a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere „Alexandru Ioan Cuza”.

Pentru început, în Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva s-a săvârșit slujba parastasului pentru toți membrii asociației județene amintite, strămutați în Împărăția lui Dumnezeu. Întru amintirea eroilor și a soldaților români căzuți pe câmpurile de luptă pentru apărarea țării și a Sfintei noastre Biserici s-au depus coroane de flori la monumentul eroilor din curtea Catedralei Episcopale și s-a dat onorul militar.

Partea finală a manifestării, desfășurată în sala de festivități a Centrului Eparhial, s-a constituit din prezentarea a două referate, unul intitulat Contrubuția armatei române la realizarea Marii Uniri din 1918, susținut de Dl. Col.(r) Dănilă Moldovan, iar celălalalt 1 Decembrie 1918 – înfăptuirea unui vis, susținut de P. C. Părinte Conf. univ. dr. Florin Dobrei. La final, Preasfințitul Părinte Episcop Gurie a transmis un gând de suflet tuturor celor prezenți.

Pr. Mihai Herban

Episcopia Devei și Hunedoarei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus