Mâine se vor împlini 24 de ani de la Duminica Orbului, 20 mai 1990, ziua în care în România se organizau primele alegeri libere de după cel de-al doilea război mondial. Asocierea dintre sărbătoarea creștină (a cincea duminică după Paște când, conform Scripturii, Isus Hristos l-a vindecat pe orbul din naștere) și duminica alegerilor a fost făcută de presa vremii pentru a ilustra parodia amară a victoriei categorice a lui Ion Iliescu și-a FSN pe fondul votului în orb al alegătorilor, pentru că nu le-a deschis nimeni ochii.

Tot ce a urmat e deja istorie trăită de fiecare dintre noi. Direcția pe care au dat-o ei României ne-a adus astăzi aici. Au statornicit ticăloșia, au sfâșiat idealurile celor mulți, au nesocotit speranța milioanelor de români care au crezut că revoluția din 1989 va însemna deschiderea spre orizonturi de prosperitate și democrație de tip occidental. E suficient să vă depănați propria poveste a speranței și-a dezamăgirii, ce ați simțit în 90, ce simțiți azi și ce ați trăit în toți acești ani. E un exercițiu aparent copilăresc, dar oare cum ar fi sa ne putem întoarce în acea zi și să mai votăm o dată?

Duminica viitoare, 25 mai 2014, sunt alegeri europarlamentare și parțiale pentru Camera Deputaților. După 24 de ani, alegerile se nimeresc iar în Duminica Orbului. Cât de asemănătoare e situația, de decisivă alegerea, dar cât sutem noi de schimbați între timp…! Atunci erau cozi uriașe la secțiile de votare, eram fericiți și încrezători. Duminică va fi, cel mai probabil, aproape pustiu. Vor vota încolonați de către primarii de comune toți asistații social, toți dependenții de orice fel de factorul politico-administrativ. Statistic, cea mai mare parte dintre voi, cei care citiți rândurile acestea, nu veți vota. Scârbiți, umiliți, blazați v-ați făcut rostul altfel și veți fi mai degrabă la un grătar cu prietenii. Sunt toate șansele să câștige iar grupul cel mai bine organizat, județul să rămână pe mâna lor, ei să-și sporească averile și influența, iar noi să ne adâncim în izolare și sărăcie în masă.

Dacă vom sta deoparte în Duminica Orbului din 25 mai, peste alți 24 de ani ne vom întreba retoric: Ce-ar fi fost să scăpăm de ei atunci? Să fim sinceri cu noi: nu vom merita niciun răspuns…

alegerile-de-la-20-mai-1990-confirmarea-liderilor-revolutiei-18396036

Foto: jurnalul.ro – Alegerile de la 20 mai 1990

3 răspunsuri

  1. Pingback: Coincidență stranie: PSD pregătește victoria din Duminica Orbului – Stiri pe surse - Cele mai noi stiri

  2. pentru cei ce au luptat.
    http://www.youtube.com/watch?v=lSlUW5Imylc

    Astept sa sune goarna sa luam furca si pe ei, pe toti politicieni.

  3. delia_szanto@yahoo.com' Delia Szanto spune:

    Absolut de acord cu cele scrise de Flavius Tudor. Problema cea mare este informarea. Desi sunt atatea mijloace de informare, romanii nu au invatat sa discearna ce este manipulare si ce este informatie reala strecurata, atat cat se poate, prin avalansa de informatii aiurea. Acesta este rolul vostru, al presei libere de orice interventie politica. Tineti-o tot asa pentru ca ne faceti bine la moral!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus