Dacă proiectul liberalilor se va realiza, Județul Hunedoara nu va mai fi niciodată ce a fost.

Invitat să țină un discurs cu ocazia lansării candidaților PNL la alegerile locale din iunie, 2016, Teodor Atanasiu, Prim-vicepreşedintele PNL național, a șocat cu un mesaj care, cu siguranță, va provoca o controversă fără precedent în rândul hunedorenilor:

“Vreau să începem un parteneriat astăzi. Eu și cu dumneavoastră să începem de mâine discuțiile pentru modificarea strategiei energetice a României. Și vă spun de ce. Fiindcă nu mai avem nevoie să facem grupurile 3 și 4 de la Cernavodă și să dăm curentul 6-700 de kilometri, cu pierderile inerente de transport, din Dobrogea (…)

Eu vă propun ca, pe infrastructura existentă aici, la Deva, unde vor scădea costurile cu 30% datorită faptului că avem această infrastructură, să facem acele grupuri energetice, să le mutăm de la Cernavodă la Deva.

Să nu uităm că, și-așa, cu două grupuri energetice, ne tot rugăm la Dumnezeu să nu scadă vara Dunărea, să mai poată să funcționeze centrala. Avem un Mureș aici cu un debit suficient pentru a face răcirea pentru două grupuri energetice. Avem și-o infrastructură de la care putem pleca. Haideți să facem acest proiect împreună, să dăm o șansă celor care au lucrat în industria energetică în acest județ, să arătăm cetățenilor că facem politici publice alături de ei și pentru ei.”

La finalul discursului, audiența formată din liderii hunedoreni ai PNL a aplaudat, semn că “parteneriatul” de care vorbea Atanasiu are toate șansele să conducă la transformarea pentru totdeauna a județului Hunedoara.

Declarația de mai sus a fost făcută duminică, 31 ianuarie 2016, la Teatrul de Artă din Deva, cu ocazia evenimentului sus-amintit.

 

SONDAJ DE OPINIE

Vreți CENTRALĂ NUCLEARĂ la Deva?

Loading ... Loading ...

17 răspunsuri

  1. Fix asta mai trebuie dupa 10 ani cu Molot o bomba nucleara, sa plecam naibii toti de aici sa ramana Molot cu gasca lui de liberali sefi peste tot

  2. Nu doresc centrala nucleara la Deva.

  3. PLEC DEPARTE. V-AM PUPAT. Ramaneti cu cretinii astia

  4. unnnebun@gmail.com' santeti nebuni spune:

    Asta e cea mai tare aberatie pe care am auzito in viata mea. BAAAAA, va omoram cu pietre, criminalilor

  5. astia numai stiu ce sa faca sa castige voturi :)) ce jeguri infecte !!!

  6. VOI SUNTETI NEBUUUUNI?????? Cum să distrugeti judetul in halul asta DRACU SA VA IA!!!!!!!!!!!!!

  7. misu_ajtay@yahoo.com' ajtay mihai spune:

    Povesti liberale…care raman povesti….

  8. Minte de om prost.

  9. cris6705@yahoo.com' suteu cristina spune:

    nu vreauuuuuuuuuuuuuuuuuuu astia chiar sunt tampiti iesim in strada

  10. Tampitul dracului de Atanasiu corrupt,pai de ce nu continuati proiectul lui Ceausescu de a face hidrocentrale pe Mures pana la Arad????S-ar regulariza si Muresul,nu ar mai fi inundatii si am beneficia pe langa locuri de munca sigure si de energie verde.
    Iar prostimea liberala din sala cica a aplaudat.!!!!Pai la nivelul de cultura si inteligenta a primarilor liberali din sala,care au sost “instruiti” de molhot,…era de asteptat.Astia nici nu stiu cu ce se mananca o central nucleara si la ce riscuri ne expunem.Japonezii,nemtii,vor sa renunte la ele,de aceea au dezvoltat campuri fotovoltaice,eoliene,etc.MAI MULT DE ATAT SUNT INTERESE AMERICANE SI NEMTESTI sa se PRIVATIZEZE HIDROELECTRICA pt a pune mana pe ea.

  11. valentincornea@yahoo.com' ovidiu avram spune:

    Pana acum am votat liberalii.M-AM VINDECAT !

  12. marcel_mititelu_hd@yahoo.com' Mititelu Marin spune:

    Imbecilul asta de Athanasiu, fost inginer/director intr-o fabrica comunista (cacofonie obligatorie pentru ideea toasului?!) de armament, desi Republica Socialista Romania (RSR) LUPTA PENTRU PACE(?), habar n-are ca, in conformitate cu DIRECTIVA 2009/28/CE si a REGULAMENTULUI nr. 448/2009/CE, PE, ” OBLIGATORII PENTRU STATELE UE SI IN TOTALITATEA PREVEDERILOR LOR”, OBLIGA, PRIN ASUMARE, CA ROMANIA SA PRODUCA, pana in anul 2020, 20% ENERGIE REGENERABILA si 10% BIOETANOL IN TRANSPORTURI, DIN COSUL TOTAL ENERGETIC AL TARII, NU ENERGIE NUCLEARA !!! In plus, de fapt, IN MINUS, pana la ora actuala, ROMANIA NU ARE STRATEGIE ENERGETICA NATIONALA PENTRU PERIOADA 2015-2035 !!! Asa ca, ce ne mai miram de ideea COMUNISTULUI de DREAPTA (care fura cu dreapta !), ATHANASIU, LA FEL DE CRIMINALA /MORTALA ca cea a COMUNISTULUI DE STANGA (care fura cu stanga !), POGEA GHIORGHIUT CARE A TAIAT COMBINATUL SIDERURGIC HUNEDOARA (CSH), zicand ca nu este/NU VA FI piata mondiala, la 780 milioane tone de otel in 1999, cand, de fapt, PIATA/PRODUCTIA A CRESCUT/S-A DUBLAT LA 1, 440 MILIARDE TONE OTEL, in 2014 !?! Ca a apludat o sala PLINA CU IMBECILI si INCOMPETENTI, fiecare in domeniul lor si toti, laolalta, in administratrea treburilor tarii!, NU E DE MIRARE, caci 99% DINTRE EI NU STIAU CARE-I DIFERENTA DINTRE DOCTRINA si IDEOLOGIE, astfel CA EI VORBEAU, PROPUNEAU si APLAUDAU CA COMUNISTII DE LA PSD (cacofonie obligatorie!), FIIND O MASA COMUNA A-DOCTRINARA, dar SPECIALISTA IN A FURA, DE UNDE SE POATE !!! Parafrazand-o pe tovarasa Ana Pauker, sifilitica agenta stalinista ce si-a tradat sotul, pe Marcel Pauker, care a fost executat!, si I-A BAGAT PE LEGIONARI IN PCdR/PMR/PCR : ” CEAUSESCU, NU FI TRIST! / CACI PARTIDUL COMUNIST / MERGE-NAINTE / PRIN HOTUL DE PeNaL-ist si CRIMINALUL de PDL-ist !!! O intrebare, totusi: UNDE SUNT TOVARASII, SUB ACOPERIRE ZIARISTICA, CARE (CACOFONIE PLACUTA SI LOR!) AR FI TREBUIT SA-I CRITICE SI/SAU SA-I DESFIINTEZE PE IDIOTII CU ASEMENEA IDEI CRIMINALE? NICIUNDE, caci SCRIE (sic!) SI EI SA MANANCA(sic!) si GURA LOR CEVA !?!

  13. In urma tragediei de la Fukushima, nemtii au decis ca energia nucleara este prea periculoasa si au adoptat un program prin care in 20 de ani isi vor inchide toate centralele atomice iar pe ai nostrii ii manca-n cwr sa construiasca altele noi. Politicenii romani ca de obicei fac pisu in contra vantului…

  14. Tara nu este a voastră nemintosilor.Ati uitat ce s-a întâmplat în Japonia.Toata lumea vorbește despre energia verde.Voi ca de obicei sunteți surzi și nevăzători. Nu vom
    permite sa faceți ceea ce visați voi.Ma întreb cât te-ai gândit sa distrugeți acest minunat județ. Poate într-un moment de gândire penelist te gândești sa construiești o centrala și la Alba Iulia ca tot curge Mureșul și pe acolo și atunci poți muta Cernavodă cu totul.MI-E SCÂRBĂ DE VOI.

  15. Daca nu sunt in stare sa faca niste kilometrii de autostrada credeti ca vor face ei vreodata centrala nucleara? Hahaha

    Probabil ca mintia se va inchide,dar de centrala nucleara nici vorba in timpul vietii noastre.

  16. Ce credeati, ca liberalii nu au prosti printre ei? Uite ca au. Doar ca daca merg cu astia inaine, adio voturi.

  17. Pingback: EXPLOZIV: Un politician român dorește să mute CENTRALA NUCLEARĂ de la Cernavodă la DEVA - InfoAlert.ro | Noutati si știri din intreaga lume

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus