De miercuri după-amiază, utilajele au fost trase pe dreapta, iar autoritățile tac.

Cu două luni înainte de termenul prelungit pentru finalizarea ultimului lot din autostrada Orăștie – Sibiu, cei 22 de km dintre Săliște și Cunța, lucrările s-au oprit.

Nici constructorul, nici CNADNR-ul, nici ministrul Transporturilor nu spun nimic, în timp ce utilajele stau. În tot acest timp, ministerul dă semne că nu mai sunt bani și – în premieră – decide să folosească banii din garanțiile lucrărilor.

Cel mai sensibil punct al lotului III al autostrăzii Orăștie – Sibiu este porțiunea de câteva sute de metri ce precede viaductul de la Aciliu, pe sensul de mers înspre Sebeș.

De miercuri după-amiază, în imensul debleu săpat între dealurile de aici s-a așternut liniștea. Excavatoarele și camioanele au fost trase pe dreapta și așa au rămas pe tot parcursul zilei de joi. 

Joi, la prânz, în afara a doi topografi care măsurau o parte a dealului ras de la Aciliu, nimeni nu era în zona respectivă. Nici măcar de pază, la utilaje. În rest, singurul loc în care se mai lucra, dar anemic, este cel situat înainte de nodul de la Apodul de Jos, unde câteva camioane mai cărau ceea ce excavau trei utilaje. Asfalt a mai fost turnat, față de acum trei săptămâni, doar înainte de alunecările de teren ce preced viaductul de la Aciliu, iar cantitatea de lucrări rămase este, în continuare, impresionantă.

În schimb, premierul Victor Ponta declara la Sibiu că a discutat cu reprezentanții constructorilor, cu cei din conducerea CNADNR, și că totul este în regulă: „Mi-au confirmat faptul că de data aceasta se vor ține de termen și pe 15 noiembrie, cel mai târziu, se va circula neîntrerupt între Sibiu și Deva”.

EVZ.RO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus