Reţinuţi de poliţişti, sub acuzaţia comiterii unor infracțiuni de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, uz de armă letală fără drept şi braconaj cinegetic.

În cursul zilei de ieri, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Hunedoara au emis ordonanțe de reținere pentru 24 de ore, pentru  numele a doi bărbaţi, în vârstă de 23 şi 42 de ani, ambii din judeţul Timiş, bănuiţi de comiterea unor infracțiuni de nerespectare a regimului armelor și munițiilor,  uz de armă letală fără drept şi braconaj cinegetic.

Din cercetările efectuate până în prezent, poliţiştii au stabilit faptul că cei doi timişeni, care nu dețin permis de armă, au comis infracțiunile pentru care sunt cercetaţi, pe raza Fondului de Vânătoare Lăpugiu, din judeţul Hunedoara, în perioada anilor 2015 – 2018. Cei doi urmează a fi prezentați instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

Vă reamintim faptul că, în data de 07.02.2017, în urma perchezițiilor domiciliare efectuate la locuinţele celor doi bărbaţi, poliţiştii au ridicat  trei trofee de cerb carpatin cu craniu, 50 de trofee de căprior cu craniu, 4 trofee de mistreț, precum şi 410 articole pirotehnice tip petardă din categoria F3, deținute fără drept, patru arme de vânătoare şi muniţia eferentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus