Știre în curs de actualizare.

Autorităţile din Teleorman au activat, joi, Planul Roşu de intervenţie după ce un microbuz şi un autoturism s-au ciocnit în zona localităţii Bujoreni, din primele informaţii existând 12 victime. O persoană a decedat, restul fiind rănite.

Potrivit reprezentanţilor ISU Teleorman, joi dimineaţă, a fost activat Planul Roşu de intervenţie după producerea unui accident rutier.

Un microbuz şi un autoturism s-au ciocnit în zona localităţii Bujoreni, existând 12 victime, între care una decedată.

La faţa locului acţionează mai multe echipaje medicale, de descarcerare şi de poliţie.

Deocamdată, nu s-au stabilit cauzele producerii accidentului şi dinamica acestuia.

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, într-o intervenţie telefonică la Digi 24, că cel puţin şapte persoane vor fi transportate la spital, dar situaţia este în dinamică şi lucrurile se pot schimba.

Arafat a precizat că spre locul accidentului a fost trimis şi elicopterul SMURD de la Bucureşti pentru a putea prelua rapid din victimele care sunt mai grav rănite, anunță News.ro.

Potrivit IGSU, accidentul s-a produs pe DN 6,  între Draganesti de Vlasca si Bujoreni, la faţa locului fiind trimise o autospecială de descarcerare, o autospeciala de stingere, 3 echipaje de prim ajutor SMURD, 5 echipaje medicale SAJ si 2 autospeciale pentru victime multiple.

stiripesurse.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus