Elicopterul SMURD, trei ambulanțe, o autospecială pentru descarcerare și una pentru incendii intervin, marți după-amiaza, la un grav accident de circulație produs pe autostrada A1, în zona localității Apoldu de Jos.

UPDATE 2: Unul dintre bărbații care a supraviețuit accidentului a fost preluată de elicopterul SMURd. ”Dintre celelalte victime, una este într-o stare mai gravă, cu fractură de craniu și coloană cervicală, a fost preluată de elicopterul SMURD pentru a fi transferată la Târgu Mureș. Celelalte patru victime au fost preluate de către două echipaje SMURD și unul al Serviciului de ambulanță”, spune dr. Angela Butănescu, din cadrul Serviciului județean de ambulanță, potrivit turnulsfatului.ro.

UPDATE 1: Potrivit polițiștilor, cauza probabilă a accidentului a fost neatenția. “Șoferul unei autoutilitare a intrat în coliziune cu o altă autoutilitară oprită pe banda de urgență“, relatează reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu. Potrivit lor, o persoană din mașina care a produs accidentul a decedat, iar alți răniți primesc îngrijiri la fața locului. Decesul unei persoane este confirmat și de către reprezentanții ISU Sibiu, care au solicitat intervenția unui elicopter SMURD. Potrivit sursei citate, în total sunt șase victime. Toate victimele sunt bărbați, adulți. Trei dintre victime sunt conștiente, cu policontuzii.

accident-autostrada-apoldu-3 accident-autostrada-apoldu-2

Un grav accident rutier s-a produs marți seara,pe A1 Deva-Sibiu, la km 270, în zona Aciliu (SB).

Din primele informații se pare că cel puțin o persoană a decedat.

În accident ar fi implicate un microbuz cu pasageri și o autoutilitară de 3,5 t de transport marfă.

Știre în curs de actualizare.

Un răspuns

  1. Pingback: ACUM: ACCIDENT MORTAL pe A1 Deva-Sibiu - Hunedoara Libera

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus