Schimb de replici tăios între primarul Florin Oancea și viceprimarul Răzvan Mareș.

UPDATE 17.18: Ședința continuă cu ordinea de zi stabilită. 

UPDATE 17.17: „Și eu voi urmări cu atenție ce faceți”, a replicat Oancea. 

UPDATE 17.15: „Începând de astăzi, nu mai există protocol între PNL și PSRO. Doamna Andreea Ciobanu nu mai reprezintă PSRO. Domnule primar, ați ajuns primar și cu voturile PSRO. Vom vota proiectele importante, dar vom urmări cu atenție ce veți face”, a declarat Răzvan Mareș.  

UPDATE 17.10: Propunerea de schimbare din funcția a lui Răzvan Mareș a fost respinsă de Consiliul Local Deva.

Voturi exprimate: 15

„Pentru” 10 voturi.

„Împotrivă” 5.

UPDATE 17.00: Începe votul pentru schimbarea din funcție a viceprimarului Răzvan Mareș. 

UPDATE 16.53: „Domnule viceprimar, nu e prima dată când faceți astfel de afirmații. Cunoașteți foarte bine! Aproape fiecare șef de serviciu e în subordinea dumneavoastră politică. Să nu-mi spuneți că nu știți”, (Florin Oancea)

UPDATE 16.48: „Nu cunoașteți atribuțiile viceprimarului (adresându-se primarului Florin Oancea, n. red.). Știți prea bine că atribuțiile se referă la partea operativă și nu la partea de control sau de semnare a actelor. Ce înseamnă asta? Toate deciziile se iau de către primar. Noi, informăm primarul despre anumite părți operaționale. Răzvan Mareș nu a semnat nicio hârtie la SPIGM. Dacă sunt persoane care au greșit, să plătească”, a declarat viceprimarul Răzvan Mareș.

UPDATE 16.45: „Nu am nimic cu directorii PSRO. Am obligația să verific prin corpul de control fiecare serviciu. Acolo unde voi constata că sunt nereguli, cu siguranță voi lua măsuri. De asta am decis să inițiez proiectul de hotărâre privind demiterea domnului Mareș”, a declarat Florin Oancea.

UPDATE 16.35: Consilierul local PSRO Daniel Munteanu ia apărarea SPIGM și susține că neregulile grave descoperite de Corpul de control nu sunt de fapt abateri.  

UPDATE 16.15: Șeful Corpului de Control al Primarului municipiului Deva prezintă concluziile raportului de control realizat în urma verificărilor la SPIGM Deva. 

RAPORTUL poate fi consultat AICI.

UPDATE 16.11: Primarul Oancea propune retragerea de pe ordinea de zi a punctului 4 privind alegerea viceprimarului. Propunerea a fost votată cu 14 voturi „pentru”. De asemenea, Oancea a propus suplimentarea ordinii de zi cu punctul privind schimbarea din funcție a viceprimarului Ovidiu Moș. Propunerea a fost respinsă. 

UPDATE 16.07: „Pentru prima dată în ultimii 7-8 ani de zile, într-o ședință ordinară, grupul consilierilor PSD în frunte cu viceprimarul Ovidiu Moș nu s-a prezentat la ședință. Nu e normal. Ai obligația să te prezinți la toate ședințele convocate de primar, fie că sunt de îndată, extraordinare sau ordinare. Suntem aici pentru că am fost aleși de cetățenii municipiului Deva. Lipsesc de la ședință la comanda politică a domnului Nistor”, a declarat în deschiderea ședinței primarul Florin Oancea.

În total, la ședință participă 15 consilieri locali PNL, PSRO, UDMR și ALDE.

Consilierii locali ai PSD nu participă, așa cum au anunțat încă de dimineață.

În cadrul ședinței, primarul Devei va propune schimbarea din funcții a viceprimarilor Răzvan Mareș și Ovidiu Moș.

Știre în curs de actualizare.

Un răspuns

  1. “Domnule primar, ați ajuns primar și cu voturile PSRO. Vom vota proiectele importante, dar vom urmări cu atenție ce veți face”, a declarat Răzvan Mareș.” Cetatene Mares, nu ar fi mai bine sa urmaresti cu atentie activitatile serviciilor pe care le coordonezi. Nu cred ca functia de viceprimar pe care o ocupi este o recompensa pentru faptul ca l-ai sprijinit pe actualul primar in alegeri.
    „Nu cunoașteți atribuțiile viceprimarului . Știți prea bine că atribuțiile se referă la partea operativă și nu la partea de control sau de semnare a actelor. Ce înseamnă asta? Toate deciziile se iau de către primar. Noi, informăm primarul despre anumite părți operaționale. Răzvan Mareș nu a semnat nicio hârtie la SPIGM. Dacă sunt persoane care au greșit, să plătească”, a declarat viceprimarul Răzvan Mareș. Dar oare cetateanul Mares pentru ce ia salariul. Pentru purtarea unor vorbe ? In concluzie, ori se cere singur acasa, ca este depasit, ori tace, ca vorbeste numai prostii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus