Curtea de Apel Alba Iulia a decis!

Magistrații Curții de Apel Alba Iulia au stabilit data la care se vor pronunța în dosarul în care primarul comunei Luncoiu de Jos, Călin Dud, a fost acuzat de luare de mită. Astfel, pronunarea soluției se va face pe data de 29 noiembrie 2017.

Pe fond, Călin Dud a fost achitat de judecătorii Tribunalului Hunedoara care l-au găsit nevinovat în raport cu acuzațiile formulate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara. Aceștia din urmă au atacat soluția cu apel.

Care sunt acuzațiile

Călin Dud a fost acuzat de procurori că ar fi primit mită două drujbe în schimbul favorizării unui afacerist la plata facturilor. Primarul a fost săltat de procurori anul trecut și trimis în judecată.

Anchetatorii au susținut că, „în data de 12.10.2015 a primit drept mită de la denunţătorul R.N., 2 (două) motofierăstraie marca RURIS, 190 şi respectiv 500 special, achiziţionate de către denunţător în data susmenţionată, de la SC RURIS IMPEX SRL Craiova-magazinul din Deva, în valoare totală de 1.300 RON, pentru ca inculpatul, în calitate de primar al comunei Luncoiu de Jos, să dispună plata unei cantităţi de material lemnos achiziţionată de către Primăria comunei Luncoiu de Jos în cursul anului 2015 de la societatea comercială administrată de către denunţător.”

La sfârșitul lunii mai 2017, judecătorii au stabilit că primarul Călin Dud este nevinovat.

Soluția: În baza art. 396 alin. 5 C.proc.pen. rap. la art. 16 lit. c) C.proc.pen. achită pe inculpatul DUD CĂLIN DORIN pentru infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 289 C.p. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000 republicată. Constată că inculpatul s-a aflat sub puterea măsurii preventive a controlului judiciar de la data de 25.04.2016 până la data de 12.10.2016. Constată calitatea de mijloc material de probă a unui DVD nr. PT HD 67/MS/28.04.2016. Dispune restituirea către martorul-denunţător Rus Nicolae a două motoferăstraie marca RURIS, înregistrate la poziţia 21/2016 din Registrul de corpuri delicte şi mijloace materiale de probă aflat la Tribunalul Hunedoara. Respinge constituirea de parte civilă pentru suma de 1300 lei reprezentând contravaloarea celor două drujbe, formulată de martorul-denunţător Rus Nicolae. Cheltuielile judiciare în cuantum de 1500 lei vor fi reţinute în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. 

Decizia Curții de Apel Alba Iulia va fi definitivă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus