Ministerul Sănătăţii  a dat avizul pentru completarea structurii ambulatoriului integrat al spitalului cu un cabinet de specialitatea pneumologie. 

În structura ambulatoriului din Vulcan va funcţiona, începând cu data de 10 noiembrie, un cabinet de pneumologie. Programul de funcţionare al acestuia va fi de luni până vineri în intervalul orar 14.00 – 17.30.

Medicul pneumolog care va presta în acest cabinet este dr. Pantilica Dumitrescu.

Ministerul a acordat avizul favorabil pentru acest demers, iar acceptul final a fost dat săptămâna trecută printr-o hotărâre aprobată de Consiliul Local.

“Am făcut această propunere pentru a scuti locuitorii din vestul Văii Jiului de un drum până la Petroşani. Era necesar ca şi la Vulcan să funcţioneze un cabinet de pneumologie” a declarat pentru HunedoaraLiberă.ro Cristina Baleia, manager Spitalul municipal Vulcan.

8 răspunsuri

  1. daniela.coandras@yahoo.com' Coandras daniela spune:

    As dori o programare la doamna doctor de Panglica Dumitrescu

  2. Cricristina04@gmail.com' Cioroabă Cristina Marlena spune:

    Aș dori o programare la d-na doctor Pandelica Dumitrescu

  3. Va rog daca se poate ,o programare la domnul dr Pantelica Dumitrescu

  4. As dori o programare va rog frumos

  5. As dori o programare pt mama mea la plamani la domnu dr Pantelica Dumitrescu

  6. As dori o programare la domnu doctorPantelica Dumitrescu

Lasă un răspuns către antohi marian laurentiu Anulează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus