Un poliţist aflat în afara orelor de program a găsit, în râul Mureş, cadavrul unui bărbat dispărut de la domiciliu din luna decembrie 2017

În data de 06.03.2018, la ora 18:30, poliţiştii Secției de Poliţie Rurală Ilia au fost sesizați cu privire la faptul că în râul Mureș, în zona localității Ilia, se află cadavrul unui bărbat (prins în vegetaţia de pe malul râului).

La fața locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Secției de Poliție Rurală Ilia, iar cu ocazia cercetării a fost stabilită identitatea persoanei în cauză. Acesta este un bărbat în vârstă de 47 de ani, aflat în urmărire naţională ca urmare a plecării voluntare de la domiciliu (în data de 17.12.2017, în jurul orei 16:00, acesta a plecat din localitatea Săcămaş spre localitatea Ilia și nu s-a mai întors).

Breaking News: ACCIDENT GRAV PE ŞOSEAUA DEVA-BRAD

În vederea depistării bărbatului de 47 de ani, poliţiştii au desfăşurat ample activităţi de căutare pe ambele maluri ale râului, pe raza localităţilor Ilia, Gurasada şi Dobra, activităţi ce au implicat şi participarea efectivelor I.S.U. Hunedoara şi a unor voluntari din partea familiei celui dispărut. De asemenea, poliţiştii au desfăşurat de activităţi de scotocire cu efective mărite şi în pădurea Districtului Ilia.

Poliţiştii au fost alertaţi cu privire la prezenţa cadavrului în râul Mureş chiar de un coleg al lor, agent şef adjunct Urieș Dorin, din Ilia, polițist în cadrul Postului de Poliţie Bătrâna, care se afla în afara orelor de program.

Agentul de poliţie, în vârstă de 43 de ani, este încadrat în M.A.I. din anul 1996, iar până în anul 2013 a lucrat la Serviciul Acţiuni Speciale din cadrul I.P.J. Hunedoara, după care s-a transferat la Postul de Poliţie Bătrâna.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii circumstanţelor în care a survenit decesul bărbatului, al cărui cadavru (care nu prezenta urme vizibile de violență) a fost transportat la  S.J.M.L. Hunedoara, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei morţii.

Un șoarece printre lactate! Supermarketul: o campanie de denigrare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus