Camera Deputaţilor va dezbate şi vota miercuri proiectul legii pensiilor.

Acesta se află pe ordinea de zi a plenului, după ce, marţi, Comisiile pentru muncă şi juridică ale Camerei Deputaţilor au adoptat raportul acestui proiect.

Deputatul PSD Lia Olguţa Vasilescu, fost ministru al Muncii, care a iniţiat proiectul, a precizat luni că raportul va intra miercuri în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

Modificările făcute de comisii au vizat punerea în acord cu decizia Curţii Constituţionale a articolelor declarate neconstituţionale.

“Cu siguranţă mâine (miercuri – n.r.) trebuie să ajungă la votul plenului Camerei Deputaţilor. Au fost foarte puţine modificări de făcut pentru că legea nu a fost declarată constituţională în ansamblul său, ci Curtea a cerut la trei paragrafe să fie nişte clarificări. Mai precis, cine este obligat să plătească dările către stat pentru bugetul asigurărilor sociale – şi acolo s-a făcut precizarea că, deşi trebuie să le plătească angajatul, cel care le colectează şi le distribuie mai departe este angajatorul – şi, de asemenea, a fost o corelare pentru pensiile de invaliditate. În mod normal, ar trebui să venim cu o lege privind indemnizaţia socială minimă care ar avantaja persoanele care au în prezent pensie de invaliditate, dar pentru că aşa a solicitat Curtea Constituţională, ca să fie foarte clar, am operat şi aceste modificări”, a menţionat Olguţa Vasilescu.

Săptămâna trecută, Senatul a respins, în plen, proiectul privind sistemul public de pensii, reexaminat ca urmare a deciziei CCR. Au fost înregistrate 67 de voturi “pentru” şi 22 abţineri, nefiind întrunit numărul minim necesar pentru adoptarea unui act normativ cu caracter organic.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a precizat atunci că la Cameră este de obicei o mobilizare mult mai bună şi s-ar bucura ca toată lumea să voteze proiectul.

sursa: agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus