Fotografia de astăzi datează din anul 1937.

Fotografia de astăzi datează din anul 1937. Este vorba despre clădirea Primăriei Hunedoara.

A fost Primul Palat Administrativ ridicat în România Mare. Primăria nu a avut bani, dar a cesionat toate impozitele și taxele pe care trebuia să le încaseze timp de 17 ani de la Uzinele Metalurgice Hunedoara:

„Acest Palat Administrativ (…) costă 5.507.713 lei, sumă pe care Primăria orașului Hunedoara neavând-o la dispoziție, a înțeles să cesioneze toate impozitele și taxele comunale pe timp de 17 ani (n. red.: până în 31 marie 1952), ce urma să le încaseze de la Direcțiunea Uzinelor Metalurgice din Hunedoara, care construiește Palatul Administrativ în numele Direcțiunei Generale R.I.M.M.A din București”.

Ideea a fost a deputatului Constantin Bursan și a fost susținută de către primarul Ioan Brâncoveanu. Clădirea a fost inaugurată în data de 4 aprilie 1937, iar Ioan Brâncoveanu i-a acordat atunci lui Constantin Bursan primul titlu de „cetățean de onoare” al Hunedoarei.

La final, clădirea a costat aproximativ 5,7 milioane de lei, aici fiind mutate mai multe instituții din oraș.

Foto: Arhiva personală prof. Eugenia Cseh

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus