Pentru a putea cumpăra lemn de foc de la ocoalele silvice, hunedorenii trebuie să depună cereri din timp!

Direcția Silvică Hunedoara, prin ocoalele silvice, comercializează lemne de foc pentru încălzirea locuințelor populației. Pentru a evita o nouă criză a lemnului de foc, așa cum s-a întâmplat în iarna trecută, hunedorenii sunt îndrumați să solicite din timp cantitățile necesare pentru încălzirea locuințelor în sezonul rece 2017/2018.

Toți cei interesați să cumpere lemn de foc ieftin trebuie să știe că solicitările se primesc deja la ocoalele silvice.

„Noi nu am stabilit un termen limită (pentru depunerea cererilor, nr.red.), ca să nu spună oamenii că îi îngrădim. În mod normal, ar fi bine să am o evidență până în sfârșitul lunii mai, ca să știu ce lemne vrea lumea și tot pe cadrul legal mă pot baza ca să asigurăm lemnele pe care le solicită. Eu am rugat: cu cât mai repede se depun cererile, cu atât mai repede le centralizăm și noi, ca putem să ne facem o situație. În mod normal, toate cererile se rezolvă la nivel de ocol silvic, nu toate trebuie să ajungă la nivel de Direcție Silvică. Omul se adresează ocolului silvic pe raza căruia este. Cererile nu ajung la mine, ele ajung doar la ocol. Viza e aprobarea, luarea în evidență. Pe măsură ce este lemn, nu rămân cereri nerezolvate”, promite Radu Crișan, directorul Direcției Silvice Hunedoara.

Potrivit directorului Direcției Silvice Hunedoara, cererea poate fi redactată de persoanele care solicită lemn de foc în orice format, dar trebuie să conțină următoarele date de identificare: numele și prenumele solicitantului, domiciliul, datele înscrise pe cartea de identitate, cantitatea de lemn de foc solicitată, un număr de telefon de contact, data și semnătura.

Vă reamintim că anul trecut județul Hunedoara s-a confruntat cu o criză a lemnului de foc pentru populație. Explicând cauzele problemei, directorul Direcției Silvice Hunedoara spunea atunci că vina aparține oamenilor, că nu s-au înscris din timp pe listele ocoalelor silvice. Hunedorenii au luat cu asalt depozitele abia când a venit gerul, însă cum stocurile fuseseră raportate la numărul mic de cereri, lemnul s-a teminat foarte repede spre nemulțumirea celor care au trebuit să apeleze la privați – unde prețul era semnificativ mai mare.

Hunedorenii care vor să cumpere lemn de foc ieftin trebuie să se grăbească spre sediile ocoalelor silvice din apropierea localității de domiciliu. Cu cât mai repede, cu atât mai bine, pentru că ordinea înscrierilor este și ea foarte importantă: primii înscriși vor fi și primii serviți.

Hunedoara Liberă vă pune la dispoziție un formular gratuit de cerere, pe care îl puteți descărca la adresa AICI.

De asemenea, împreună cu săptămânalul Hunedoara Liberă, redacția noastră vă oferă formulare gratuite prin care puteți solicita lemn de foc ieftin de la ocoalele silvice. La cererea dumneavoastă, distribuitorii noștri vă vor înmâna astfel de exemplare gratuite. După ce le veți  completa, nu uitați să le depuneți la sediul ocolului silvic cel mai apropiat de localitatea de domiciliu.

Facem pe această cale un apel către toți factorii de decizie (Direcția Silvică, Prefectură, Consiliul Județean, primării, parlamentari aleși), având în vedere situația critică de anul trecut, să se implice pentru evitarea unei crize similare. Zero toleranță la #CrizaLemnuluiDeFoc2017!

Ocoalele Silvice care comercializează lemn de foc sunt:

  • Ocolul Silvic Brad (tel: 0254 682 317)
  • Ocolul Silvic Dobra (tel: 0254 283 268)
  • Ocolul Silvic Grădiște (tel: 0254 242 221)
  • Ocolul Silvic Ilia (tel: 0254 282 778)
  • Ocolul Silvic Pui (tel: 0254 779 039)
  • Ocolul Silvic Retezat (tel: 0254 776 070)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus