Franţa-România, duelul decisiv pentru semifinale se joacă în această seară de la ora 22 . Egalul Germaniei şi victoria cu 2-0 a Danemarcei au încheiat grupa B şi ne-au adus într-o situație favorabilă înainte de partida care decide prezenţa României U21 în semifinalele CE de Fotbal U21 şi o calificare istorică la JO.

România și Franța au nevoie de o remiză pentru a se califica împreună din grupa B.

„Cocoşii” nu au griji cu cartonaşele, dar au doi jucători cu probleme medicale: atacantul Moussa Dembele şi extrema Jonathan Bamba.

Franţa e cea mai puternică echipă a grupei, chiar dacă a absentat la ultimele 6 turnee finale. „Cocoşii” au avut o grupă lejeră, au câştigat-o la pas, cu 9 victorii şi un egal, beneficiază de un grup important de jucători formaţi la Lyon şi de o atmosferă excelentă, generată de titlul mondial obţinut de trupa lui Deschamps anul trecut. Valoarea celor 23 de jucători din lotul Franţei este de 368 de milioane de euro, iar selecționer este Sylvain Ripoll, fost antrenor secund şi principal la Lorient, de peste un deceniu. Mijlocaşul central Houssem Aouar (Lyon), fundaşul central Ibrahima Konate (RB Leipzig) şi atacantul Moussa Dembele(Lyon) sunt axul formaţiei. Un salt deosebit a făcut, în ultima perioadă, mijlocaşul ofensiv Jeff Reine-Adelaide(Angers), care a marcat 3 goluri în ultimele meciuri amicale, 3-0 cu Belgia şi 1-3 cu Austria.

Naţionala de fotbal U21 a României a fost prezentă ultima dată la Jocurile Olimpice în 1964, la Tokyo. La ediţia din acest an a Campionatului European de Fotbal U21, România revine după 21 de ani, iar o calificare în semifinale ar însemna o premieră pentru fotbalul nostru.

Emil Hossu-Longin şi Marian Olaianos se vor afla la microfoanele TVR pentru a comenta ultima partidă a grupei C, Franţa-România, pe care TVR 1 şi TVR HD îl transmit în direct începând cu ora 22.00. De la ora 21.00, înainte de meci şi la 24.00, imediat după terminarea partidei, Costin Deşliu va face comentariile la cald on Studio fotbal EURO U21, tot la TVR 1 şi TVR HD.

Joi, 27 iunie, la Reggio Emilia şi la Bologna sunt programate semifinalele, iar finala e duminică, 30 iunie, pe Arena „Dacia” din Udine.

sursa: europafm

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus