Simularea evaluării naţionale la clasa a VIII-a va avea loc în perioada 23-25 februarie, iar cea pentru bacalaureat, la clasele a XI-a şi a XII-a, va fi organizată în perioada 2-6 martie.

Potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, simularea evaluării naţionale pentru elevii clasei a VIII-a din anul şcolar 20142015 va avea loc în 23 februarie la Limba şi literatura română, în 24 februarie la Matematică şi în 25 februarie la Limba şi literatura maternă, în 6 martie urmând să fie afişate rezultatele.

Simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a va avea loc în 2 martie la Limba şi literatura română, în 3 martie la Limba şi literatura maternă, în 4 martie la proba obligatorie a profilului şi în 6 martie la proba la alegere a profilului şi specializării (numai pentru elevii clasei a XII-a), afişarea rezultatelor fiind programată în 12 martie.

În 2015, evaluarea naţională se va desfăşura la aceleaşi discipline ca cele din anul şcolar trecut, probele urmând să fie susţinute în perioada 22-24 iunie.

Examenul de bacalaureat din 2015 va fi organizat în două sesiuni, respectiv în iunie – iulie şi august – septembrie.

mediafax.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus