Completul de la Curtea de Apel Alba se pronunță definitiv.

 

Curtea de Apel se va pronunța azi, 13 martie cu privire la contestația înaintată de Mircia Muntean, care mai face o încercare să scape de închisoare.

El a contestat decizia judecătorilor de la Tribunalul Alba care i-au respins solicitarea de reducere a pedepsei de 6 ani de închisoare la care a fost condamnat în 24 aprilie 2017. Muntean a cerut magistraților să îi „taie” de la executare pedeapsa de patru ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, primită în septembrie 2013, motivând că legea s-a modificat, iar abuzul în serviciu a fost parțial dezincriminat.

Curtea de Apel Alba Iulia a amânat pentru data de 13 martie pronunțarea în acest caz. Decizia acestei instanțe va fi definitivă.

Fostul primar al Devei a mai depus astfel de solicitări la Tribunalul București și Înalta Curte de Casație și Justiție, a cerut și recurs în casație, dar toate au fost respinse de către judecători.

Mircia Muntean a fost condamnat la șase ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu și conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice în 24 aprilie 2017.

Un răspuns

  1. aura5162@yahoo.com' Rebeles Aurica spune:

    Este nedrept ! A greșit intadevar , dar alte persoane care au delapidări de milioane de euro de ce nu sunt închiși ???? Sint sute de astfel de persoane care prejudiciază banul public , nu este corect .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus