Postul Nașterii Domnului are 40 de zile.

Postul Naşterii Mântuitorului sau Postul Crăciunului, aşa cum este cunoscut de către toţi credincioşii este ţinut cu stricteţe de credincioşi în întreaga lume. Prin intermediul acestui post, Dumnezeu ne dă putinţa curăţării trupeşti şi sufleteşti. Acest post ţine 40 de zile, începând cu data de 15 noiembrie şi sfârşind la 25 decembrie, lăsând sec în seara Sfântului Filip, pe 14 noiembrie.

Totuşi, dacă această zi cade fie miercurea, fie vinerea, postul începe încă din seara zilei de 14 noiembrie. În acest post credincioşii ar trebui să consume mâncăruri de post.

Postul Crăciunului închipuie ajunarea timp de patruzeci de zile a Proorocului Moisi, dar şi postul patriarhilor din Vechiul Testament. La fel precum cei de atunci aşteptau venirea Mântuitorului pe Pământ cu post şi rugăciune, aşa se cuvine ca toţi credincioşii să aştepte şi să întâmpine prin ajunare Mielul lui Dumnezeu, născut din Fecioara Maria.

În acest post se obişnuieşte că toţi credincioşii să postească de carne, brânză şi ouă, în timp ce lunea miercurea şi vinerea se consumă mâncare fără ulei şi fără vin. În zilele de marţi şi joi se face dezlegare la untdelemn şi vin. Mai mult, sâmbetele şi duminicile, până pe 20 decembrie inclusiv se dezleagă de untdelemn, peşte şi vin.

Dacă în zilele de luni, miercuri şi vineri, Biserica Ortodoxă prăznuieşte vreun sfânt mare, însemnat în calendar cu cruce neagră, creştinii pot consumă untdelemn şi vin; iar dacă este hramul bisericii sau vreo sărbătoare însemnată în calendar cu cruce roşie roşie atunci se face dezlegarea şi la peşte. În zilele de marţi şi joi, credincioşii pot consumă peşte, vin sau untdelemn.

În ziua de Ajun se mănâncă abia seară şi doar: grâu fiert îndulcit cu miere, covrig, turte din făină şi poame deoarece cu seminţe a ajunat şi Daniil proorocul şi cei trei tineri din Babilor, care au prevestit şi aşteptat Naşterea Mântuitorului. De Crăciun, indiferent de ziua în care cade se mănâncă de dulce.

Se mănâncă untdelemn şi se face dezlegare la vin în datele de 16, 22, 23, 24, 25 şi 30 noiembrie, dar şi pe 4,5,6,7,9, 12, 13, 17 şi 20 decembrie, dacă aceste zile cad lunea, miercurea sau vinerea, deoarece în aceste zile Biserica prăznuieşte Sfinţii mai importanţi, conform calendarulortodox.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus