Liberalii deveni vor alege un candidat pentru Primărie dintre cei 4 membri de partid incluși în sondaj.

PNL Deva a comandat un sondaj de opinie la nivelul reședinței de județ, pentru a stabili ce candidat ar avea cele mai mari șanse să câștige postul de primar, în eventualitatea unor alegeri parțiale. Cei patru potențiali candidați ai PNL testați sunt, în ordine alfabetică: Tiberiu Ioan Balint, Dorin Oliviu Gligor, Marcel Nicolae Morar și Florin Nicolae Oancea.

Hunedoara Liberă vă prezintă câte o scurtă biografie pentru fiecare dintre cei patru.

Tiberiu Ioan Balint s-a născut în data de 22 august 1969, la Deva. În 1995 a absolvit Facultatea de Metalurgie, la Hunedoara, din cadrul Institutului Politehnic „Traian Vuia” – Timișoara, iar în 2002, Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad. Este membru al Partidului Național Liberal din anul 1999, a fost președinte al TNL Deva și al Organizației Județene a Tineretului Național Liberal Hunedoara, vicepreședinte și apoi președinte al PNL Deva, vicepreședinte al Organizației Județene a PNL Hunedoara, iar în prezent este președinte al PNL Deva, ales în luna aprilie a acestui an. A fost consilier județean între 2004 și mai 2014, vicepreședinte al Consiliului Județean Hunedoara în perioada iunie 2012 – ianuarie 2014. Alte funcții importante deținute: director al Registrului Auto Român Hunedoara.

Dorin Oliviu Gligor s-a născut în data de 2 martie 1966, în satul Ţebea, comuna Baia de Criș. A absolvit, în 1991, Facultatea de Mecanică din cadrul Institutului Politehnic „Traian Vuia” din Timişoara. A fost subprefect, prefect și iar subprefect al județului. Din 2012 a devenit consilier județean, din iunie 2014 – vicepreședinte al Consiliului Județean Hunedoara. Din decembrie 2014 și până în iunie 2015 a fost vicepreședinte cu atribuții de președinte al CJ și a încheiat mandatul 2012 – 2016 ca vicepreședinte al Consiliului Județean. În prezent este consilier județean. A fost membru PD din 1999, apoi PDL, acum PNL, președinte al Organizației Județene a PDL, co-președinte PNL, prim-vicepreședinte PNL. Acum nu deține nicio funcție în partid. A candidat din partea PDL/USP la postul de primar al municipiului Deva în 2012 și s-a clasat pe locul al doilea. Alte funcții importante deținute: director tehnic la ApaProd Deva.

Florin Nicolae Oancea s-a ăscut în data de 17 ianuarie 1968, la Călan. A absolvit Institutul de Științe Economice „Babeș – Bolyai” din Cluj Napoca, secția  Finanțe – Bănci, în 1993. A fost membru PNL din 1998 până în 2012, când a demisionat din partid ca să candideze ca independent la postul de primar al municipiului Deva. A ocupat atunci poziția a treia în preferințele electoratului din reședința de județ. În martie 2016 s-a înscris în ALDE și a candidat din nou pentru postul de primar, ocupând locul al patrulea. Acum a revenit în PNL. A fost consilier local la Deva din 2000 și până în 2010 și apoi din iunie și până în septembrie 2016. Oancea a fost viceprimar al municipiului Deva între iunie 2004 și ianuarie 2010. A fost președinte al PNL Deva între 2003 și 2012, minus trei luni în 2011, când a demisionat din fruntea filialei, după care și-a redepus candidatura și l-a învins cu un scor categoric pe Mircia Muntean.

Nicolae Marcel Morar s-a născut în data de 29 august 1971, la Vulcan. În 1996 a absolvit Facultatea de Istorie și Antropologie a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și 1997 un master – „Istoria Transilvaniei”. Membru al PNL din 1998 și până în 2012, când a fost exclus din partid. A Fost membru UNPR timp de 2 ani, iar din februarie 2016 s-a reîntors în PNL. A fost vicepreședinte al PNL Deva. A ocupat postul de viceprimar al Devei între 2010 și 2011. A fost consilier local între anii 2000 și 2016. Alte funcții importante deținute: director al Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva între anii 2006 și 2010.

Deva: Răzvan Cosmin Mareș, candidat PSRo

Deva: Velu Călușer, candidat independent

Deva: Petru Mărginean, candidat independent

7 răspunsuri

  1. Si totusi Oameni nu mai sunt ? 🙁 🙁

    • mariabadila1956@yahoo.com' Badila Maria spune:

      Simpatica intrbare!

    • mariabadila1956@yahoo.com' Badila Maria spune:

      Vreau un primar necorupt si incoruptibil,serios,harnic,in slujba locuitorilor Devei,care nu a fost sau este implicat in afaceri murdare competent,casatorit,cu copii,cu frica de Dumnezeu,bun la suflet ,de preferinta crestin -Orthodox.

    • mariabadila1956@yahoo.com' Badila Maria spune:

      Sunt si Oameni,dar adevaratii Oameni trebuie votati,nu lichelele si coruptii,hotii si incompetentii!

  2. Si totusi de ce scoatem iar scheletii din dulap???
    Cum a spus si predecesorul alti OAMENI chiar nu sunt ???
    Lucian eu cred ca nu asta e crezul tau de PRESEDINTE al PNL Hunedoara !!!

  3. mariabadila1956@yahoo.com' Badila Maria spune:

    Vreau un primar necorupt,incoruptibil,serios,competent,casatorit civil si religious,crestin – ortodox,cu famile ,copii,neimplicat in vreun proces ,sa fie in slujba locuitorilor Devei,sa faca din orasul Deva cel mai curat si ingrijit oras din tara,sa aduca investitori,sa creeze locuri de munca,sa nu existe nici un om apt de munca ,care sa nu lucreze,sa desfiinteze somajul,asistatii sociai sa numai primeasca nimic si sa fie angajati si platiti conform muncii pe care o presteaza,sa dispara cersetoria din Deva si din toata Romania ,sa reduca taxele si impozitele,sa respecte legile tarii si cele zece porunci ale lui Dumnezeu,sa stopeze coruptia,toate institutiile statului sa-si faca datoria pentru care sunt platiti de noi de contribuabili.Spatiile verzi sa arate impecabil,ca forta de munca este Slava Domnului,dar statul prin legile “fara cap “pe care le-a dat a incurajat lenea,coruptia(conducatorii tarii fiind exemplu de imoralitate si coruptie)Sa stopeze minciuna,cersetoria ……si alte tampenii si a infiintat nspe mii de institutii care nu-si fac datoria si sunt platite din banii nostri ai contribuabililor.Pensionarii cu pensii sub 1500 lei sa intre gratuit la strand si Aqualand.Sa interzica vanzarea etnobotanicilor .Sa interzica vanzarea drogurilor ,se vand droguri in Deva .Sa raporteze populatiei ce fac cu drogurile confiscate,le revand?????Sa temporizeze semaforizarea la trecerile de pietoni,de pe bulevardele principals,deoarece timpul de traversare all strazilor pe arterele principale pentru pietoni este de cateva secunde,de trebuie sa fuga pietonii sa poata traversa.In invatamant,sa we interzica darea meditatiilor.Profesorii,invatatorii,sa predea astfel can elevii sa place cu lectia jumatate invatata din clasa.Sa desfiinteze puzderia de facultati infiintate aiurea.Nu toti prostii trebuie sa faca o facultate,cum s-a intamplat dupa ’90 si avem o generatie aproape majoritara de catastrofe de asolventi in toate domeniile care au facut facultatile pe bani si fiind si copii de bossi sunt pusi in posturi de conducere si nu-i de mirare can merged treburile prost in Tara cand tara este condusa de incompetent I,nonvalori foarte nine platite,iar oamenii capability sunt marginalizati mai ceva ca in comunism.in fiecare saptamana primarul cu echipa lui sa spuna populatiei ce probleme a rezolvat pentru comunitate.Sa fie tot timpul in mijlocul locuitorilor orasului Deva,sa dispute cu oamenii ce problems sunt si sa le razolve operativ.Sunt foarte multe lucruri de care este responsabil un primar si echipa lui.ASA ca primar din acesta vreau eu si locuitorii Devei,nu un terchea berchea ,care nu se ocupa decat de afaceri personale din bani furati.Amin!

  4. Interesant ,sal votam pe Oancea,daca va conduce primaria soferul (vezi examenele la facultate),pe Balint,daca candideaza la Dunarea,pe Gligor la Brad si pe Morar daca se leapada de Molot.Chiar nu mai sunt oameni respectabili?sau doar banii pentru campanie conteaza.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus