Evenimentul are loc în perioada 30 august – 1 septembrie

 

 

În perioada 30 august – 1 septembrie a.c., Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naționale” va ajunge pentru prima dată la Hunedoara, invitând spectatorii la trei seri de film clasic românesc. De la filmul istoric, la cel de dragoste, hunedorenii vor putea viziona creații clasice românești, care au făcut istorie.

Proiecțiile vor avea loc în aer liber, în fața Casei de Cultură – Centrul Pietonal Corvin, cu începere de la ora 20.30, iar accesul publicului este gratuit.

Vineri, 30 august, cinefilii sunt invitați să vizioneze prima parte a filmului istoric „Mihai Viteazul” – „Călugăreni”, urmând ca sâmbătă, 31 august să fie prezentată partea a doua a filmului, „Unirea”.

Mihai Viteazul”, filmul realizat de Sergiu Nicolaescu în 1971, a fost propunerea României la Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin, în anul 1972. Avându-l în rolul principal pe Amza Pellea, filmul a reunit o mare desfășurare de forțe, de la actori la figurație, pentru a putea reconstitui amploarea scenelor de luptă. De altfel, succesul la public a fost evident, iar într-un sondaj realizat în 2006 de Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film din România filmul  se afla pe locul 3 în topul celor mai vizionate filme românești.

Povestea din pelicula „Declarație de dragoste” (regizat de Nicolae Corjos) este poate cea mai iubită poveste de dragoste din anii `80. În afară de cele două personaje principale, cei doi îndrăgostiți care au făcut să vibreze inimile multor tineri (Alexandru / Adrian Păduraru și Ioana / Teodora Mareș), memorabile pentru generații întregi au rămas prestațiile Tamarei Buciuceanu Botez (savuroasa profesoară Isoscel) și Ion Caramitru, în rolul înțeleptului diriginte poreclit Socrate.

 

Programul Caravanei filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naționale la Hunedoara este următorul:

 

 

CENTRUL PIETONAL CORVIN

(în fața Casei de Cultură)

30 august  – 1 septembrie 2019

 

Vineri, 30 august, ora 20.30: MIHAI VITEAZUL

Partea I: CĂLUGĂRENI;

Regia: Sergiu Nicolaescu; Scenariul: Titus Popovici

Cu: Amza Pellea, Irina Gărdescu, Florin Piersic, Mircea Albulescu

 

Sâmbătă, 31 august, ora 20.30: MIHAI VITEAZUL

Partea a II-a: UNIREA

Regia: Sergiu Nicolaescu; Scenariul: Titus Popovici;

Cu: Amza Pellea, Irina Gărdescu, Florin Piersic, Mircea Albulescu

 

 

Duminică, 1 septembrie, ora 20.30: DECLARAŢIE DE DRAGOSTE

Regia: Nicolae Corjos; Scenariul: George Şovu;

Cu: Adrian Păduraru, Teodora Mareş, Tamara Buciuceanu Botez, Ion Caramitru

 

Accesul publicului este liber la toate proiecțiile.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus