Înainte de 1989, carnetul de partid le dădea românilor repartiții pentru o locuință, femeilor – șansa de a-și pârî soții infideli, uneori ele se și măritau, după ce ei erau raportați la PARTID că au profitat de naivitatea nubilelor fecioare, bărbaților – iluzia puterii etc. Nu știu dacă era o mândrie apartența la PCR, dar un privilegiu era sigur, uneori. De cele mai multe ori, nimeni nu intra din convingere în Partid, cel puțin nu în ultimii ani ai comunismului în România.

Lumea aceea s-a prăbușit în decembrie 1989. Unii și-au ars carnetele de partid, alții le-au dosit, din considerente doar de ei știute. Am crezut că s-a terminat, că un simplu carnet de partid nu mai folosește la nimic. Ce glumă!

S-a dovedit că un carnet de partid e mai prețios decât orice diplomă universitară. O, uneori diploma universitară este obținută pe bază de carnet de partid!

Pe baza carnetului, o serie de semianalfabeți s-au cocoțat în funcții la care n-ar fi putut visa nici în 1000 de ani. Au avut grijă ca în jurul lor să se regăsească același tip de persoane.

Nu pot să uit ce mi-a povestit un apropiat. Un idiot, scuze pentru limbaj, trecuse prin vreo două partide. Acum, voia să devină membru al unei alte formațiuni politice. Șefii de acolo se cam codeau să-l primească. L-au pus să studieze statutul. Idiotul transpira deja, avea prea mult de învățat. Disperat, a anunțat că el dă bani, că așa a făcut la celelalte partide și atunci la ce bun să mai stea să își strice ochii citind.

Au fost cazuri în care alții au semnat adeziunea pe un colț de masă, la crâșmă. Așa au ajuns în funcții. Apoi, au strigat, când au fost înlocuiți, că ei sunt niște profesioniști adevărați. Au uitat că au ajuns acolo doar pentru că aveau carnetul de culoarea potrivită.

În urmă cu ceva vreme, cineva mi-a povestit că în partidul din care făcea parte dăduseră iama la un moment o serie de oameni pe care i-a numit jobleși, adică niște unii care nu se ocupau cu nimic. Ăștia sunt primii care se duc la PARTID ca să primească ceva. De regulă, îl aleg pe cel aflat la putere. În opoziție, carnetul de partid pute a sărăcie.

Până la urmă, nici partidele nu pot fi în alt fel decât poporul. Să nu ne credem cumva superiori politicienilor! Din popor răsar și ei. Și se întâmplă ca uneori să apară și politicieni de calitate. Puțini, ce-i drept! Da, dar tot de acolo sunt și amărâții ăștia care nu știu să facă nimic și care, mai nou, doar la stat vor să lucreze și cu salarii mari, doar îi protejează carnetul de partid. Parcă le dă și o noblețe aparte, este?

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus