Scriitorul Jack Canfield spunea că „Sunt două lucruri esențiale care te vor face înțelept – cărțile pe care le citești și oamenii pe care-i întâlnești”. Noi am avut bucuria de a descoperi zeci de cărți vechi, rare, imprimate între secolele XVI și XIX, dar și oameni de calitate, specialiști care să ne vorbească despre aceste comori, expuse la Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva. Expoziția de carte veche poate fi admirată până în luna august a acestui an.

Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Hunedoara, găzduiește expoziția de carte veche, rară și bibliofilă intitulată „Cartea veche (în)tipărirea unor generații”. Au fost selectate 28 de cărți vechi, rare și bibliofile, străine și transilvănene, imprimate în secolele XVI-XIX, de pe care au fost extrase însemnele de proprietate și notele de mână.

Între proprietarii cărților se regăsesc persoane din medii diverse, precum funcționari în administrația comitatului Hunedoara, profesori, preoți, învățători, medici, arhitecți și membri ai unor familii nobiliare hunedorene.

Chiar din prima zi, zeci de vizitatori și-au arătat interesul pentru cărțile vechi scoase la lumină, acum, de către specialișii muzeului de la poalele cetății. Expoziția poate fi admirată până în data de 15 august, conform programului de vizitare al muzeului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus