Castelul este situat în centrul judeţului Hunedoara, în partea sud-vestică a oraşului, pe ultimele ramificaţii estice ale munţilor Poiana Ruscă

Unul dintre cele mai cunoscute castele din zona Ardealului este Castelul Corvinilor (cunoscut şi sub denumirea Castelul Huniazilor), care impresionează nu doar prin stilurile de construcţie diverse, ci şi prin faptul că reprezintă un monument singular în România şi unul dintre cele mai atractive din spaţiul european.

Castelul este situat în centrul judeţului Hunedoara, în partea sud-vestică a oraşului, pe ultimele ramificaţii estice ale munţilor Poiana Ruscă.

Prima fortificaţie din piatră a castelului a fost datată de majoritatea cercetătorilor în secolul al XIV-lea, dar există şi specialişti care atribuie castrul regal primei jumătăţi a secolului al XV-lea. Această primă fortificaţie avea formă elipsoidală, cu capetele de la nord şi de la sud ascuţite, marcate de piatra de talie. Zidurile, cu grosimi de până la 2 metri, au fost construite din blocuri de calcar dolomitic şi piatră de râu, direct pe stânca nativă, notează site-ul https://castelulcorvinilor.ro/.

Ioan (Iancu) de Hunedoara a iniţiat, după 1440, construcţii de mare amploare vizând transformarea cetăţii într-un castel, prima etapă cuprinzând ridicarea a două curtine (ziduri de apărare) în jurul vechii cetăţi, construite din blocuri de calcar dolomitic, prevăzute cu creneluri în partea superioară. Aceste curtine erau flancate de turnuri circulare şi rectangulare. Turnurile circulare (Turnul Capistrano, Turnul Pustiu, Turnul Toboşarilor), cu excepţia turnului pictat (Turnul Buzdugan), erau prevăzute cu un parter din zidărie plină, urmat de două niveluri. Turnul Capistrano cuprinde singurul şemineu gotic (restaurat) din monumentul hunedorean. Turnul pictat (Turnul Buzdugan) are un singur nivel de apărare şi este pictat în frescă la exterior, cu motive geometrice şi guri de tragere. Intrările în castel se făceau prin intermediul unor poduri, susţinute de piloni din piatră, ultimele tronsoane ale podurilor fiind mobile.

În castel există Sala Cavalerilor, Sala Dietei şi scara spirală. Turnul propriu-zis, alcătuit din cinci niveluri de apărare, este prevăzut cu deschideri pentru arme de foc.

După moartea lui Ioan (Iancu) de Hunedoara au fost începute lucrări în zona nordică a castelului, rezultând aripa Matia, alcătuită din logii, pictura cu subiect laic existentă aici fiind un unicat.

În secolul al XVII-lea, principele Gabriel Bethlen a modificat părţi din castel, dictate de necesităţi civile şi militare. Pe latura estică a fost construit Palatul mare dinspre oraş, Sala Dietei a fost reamenajată. Lucrările de factură militară sunt reprezentate de construirea Turnului Alb şi a Terasei de Artilerie, menţionează site-ul amintit.

Secolul al XIX-lea a adus alte modificări – terasei de artilerie i s-au adăugat un şir de creneluri şi un turn de supraveghere. Cercetările arheologice din secolul al XIX-lea şi a doua jumătate a secolului XX arată că acest castru regal, construit din piatră, avea o formă elipsoidală, cu colţurile marcate cu blocuri de talie.

Alte puncte de interes le reprezintă fântâna castelului (adâncă de 30 de metri), şanţul exterior (amenajat pe laturile de est şi sud ale castelului) care are o deschidere între 20-35 metri şi o adâncime între 6-9 metri, precum şi capela (alcătuită dintr-o navă, un pronaos, ce sprijină o galerie cu tribună la care se adaugă sacristia).

Galeria şi turnul Neboisa reprezintă o noutate din punct de vedere militar pentru arhitectura Transilvaniei secolului al XV-lea. Galeria, legată de castel printr-un pod de lemn, este susţinută pe pilaştri distanţaţi din piatră, iar turnul are patru niveluri de apărare, cu deschideri în funcţie de armele existente, potrivit site-ului https://castelulcorvinilor.ro/.

Un alt punct de atracţie este statuia lui Ioan de Nepomuk, adăpostită de o mică nişă din curtea exterioară a castelului. Această piesă aparţine secolului al XVII-lea şi îl reprezintă pe sfântul protector al podurilor şi al trecerilor peste apă.

Pe blazonul familiei Corvinilor este reprezentat un corb care ţine în cioc un inel de aur. Atribuirea acestui simbol al familiei are o legendă, potrivit căreia Ioan (Iancu) de Hunedoara ar fi fost fiu nelegitim al lui Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei, cu o frumoasă femeie din Ţara Haţegului, care se numea Elisabeta. Pentru a o feri de necinste, regele i l-a dat drept soţ pe unul dintre vitejii săi, Voicu, dăruindu-i şi un inel – cadou pentru copilul nenăscut – cu scopul de a fi recunoscut atunci când va creşte şi va merge la curtea regală. Dar, în timpul unei călătorii făcute de familia lui Voicu, inelul a fost uitat pe o margine a ştergarului pe care erau puse merindele. Un corb, atras de strălucirea inelului, l-a furat încercând să plece cu el. Copilul Ioan (Iancu) de Hunedoara a luat un arc şi o săgeată, lovind corbul şi recuperând inelul. După ce a crescut şi a ajuns la curtea regală, a povestit această păţanie, iar regele, impresionat de istorioară, a decis ca simbolul familiei hunedorenilor să fie corbul cu inel de aur în cioc. De altfel, şi numele familiei provine din latinescul “Corvus”, care înseamnă “Corb” – o pasăre care în evul mediu simboliza înţelepciunea şi longevitatea, mai scrie site-ul https://castelulcorvinilor.ro/.

Sursa: Agerpres

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus