Cele mai mici salarii, în domeniul fabricării articolelor de îmbrăcăminte.

Comparativ cu luna ianuarie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 18,2%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate miercuri.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice – 6.768 lei), iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (1.718 lei).

“În luna ianuarie 2019, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a scăzut faţă de luna precedentă ca urmare a acordării, în luna decembrie 2018, a premiilor ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru sărbătorile de iarnă, pentru performanţe deosebite sau al 13-lea salariu), drepturilor în natură şi ajutoarelor băneşti, sumelor din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou)”, precizează INS.

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă ca urmare a aplicării prevederilor legale pentru personalul plătit din fonduri publice, astfel: învăţământ (+9,9%), administraţie publică (+6,2%), respectiv sănătate şi asistenţă socială (+3,2%).

Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 114,4%.

AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus