Consiliul Local Petroşani a aprobat miercuri preţurile care vor fi practicate pentru utilizarea noii instalaţii de transport pe cablu din Parâng.

Noul telescaun va fi inaugurat în data de 30 noiembrie, de Sfântul Andrei. Acesta va transporta turiştii din zona cabanei Rusu până în poieniţă, la Căsuţa din Poveşti, şi înapoi.

Consiliul Local a aprobat miercuri tarifele care vor fi practicate pentru utilizarea noului telescaun. Astfel, o călătorie dus cu noua instalaţie pe cablu va costa 10 lei pentru adulţi şi 7 lei pentru un copil sub 12 ani, iar un bilet dus-întors va costa 15 lei pentru adulţi şi 10 lei pentru copii.

Potrivit gazetadedimineata.ro, pentru TS3 se pot face și abonamente, conform reglementărilor Consiliului Local Petroșani, acestea variind de la jumătate de zi la o lună. În funcție de perioada aleasă diferă și valoarea abonamentului care pleacă de la 40 de lei și poate ajunge, pentru o perioadă de 1-5 zile, la 70 de lei/zi, pentru ca persoanele care aleg un abonament de o lună să achite același tarif ca pentru o jumătate de zi. Cei care vor folosi telescaunul din Parâng vor achita și 10 lei, garanția cartelei. Tarifele aprobate miercuri intră în vigoare începând cu data de 1 decembrie.

Duminică, de Sfântul Andrei, dar şi de Ziua Naţională a României, turiştii vor putea urca în mod GRATUIT cu noul telescaun. Tarifele aprobate în Consiliul Local Petroşani vor intra în vigoare începând cu data de 2 Decembrie.

FOTO: Marius Isfan

Un răspuns

  1. Da’ romanste nu stii sa te exprimi???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus