Ministerul Muncii a postat un proiect de hotărâre privind acordarea biletelor de tratament balnear, pentru anul 2016, prin Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), prin care se reglementează mai clar regulile de stabilire a numărului de bilete de tratament balnear, precum şi modul de acordare, distribuire şi decontare a acestora.

Prin proiectul respectiv, în unităţile de tratament balnear ale CNPP, au fost asigurate, în 2016, 59.641 de locuri (la fel ca anul trecut), repartizate pe 19 serii. Plafonul prevăzut în Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2016 nr. 340/2015, pentru aceste locuri, este de 318.243.000 de lei, diferenţa de locuri necesare fiind stabilită prin achiziţia de bilete de la unităţile de profil, care trebuie să respecte prevederile OUG nr. 34/2006. Locurile achiziţionate se vor repartiza pe maximum 19 serii, cu durata de 16 zile, iar preţul biletului va include tariful pentru 12 zile de tratament.

Persoanele care pot beneficia de tratament balnear sunt: pensionarii din sistemul public de pensii; asiguraţii din sistemul public de pensii; beneficiarii prevederilor unor legi speciale care reglementeaza dreptul la bilete de tratament balnear.

În aceeaşi hotărâre, se stipulează că persoanele beneficiare de prevederile speciale, cele cu caracter reparatoriu, precum şi persoanele asigurate pentru accidente de muncă şi boli profesionale pot beneficia de cel mult 15 la sută din numărul total al biletelor.

Actele necesare, care se depun la casa de pensii din raza domiciliului solicitantului, sunt: cererea tip de acordare a biletului de tratament; actul de identitate (copie); talonul de plata a pensiei (original/copie); biletul de trimitere – formular cu regim special, unic pentru serviciile medicale de recuperare-reabilitare acordate de catre societatile de turism balnear şi de recuperare, eliberat de medicul de familie/medicul de specialitate, aflat în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate (copie şi original); programul de recuperare (copie şi original).

http://www.viata-libera.ro/

3 răspunsuri

  1. ionel_svn@yahoo.com' Savin ionel spune:

    Ziua buna.am solicitat bilet tratament eu si sotia.nr înregistrare,101490,101500.vreau sa stiu cînd o să i.au biletele.sunt din Uricani jud.hunedoara

  2. sandu.dorina58@yahoo.com' Sandu Dorina spune:

    Am solicitat bilet balnear si merg cu insotitor. Insotitorul are servici. Vreau sa stiu cat plateste pentru sejur ca ma insoteste pe mine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus