Aproape un milion de români au votat pe liste suplimentare, adică în altă localitate decât cea în care locuiesc. Acest lucru înseamnă aproape 10 la sută dintre cei care s-au prezentat la urne. Cei mai mulţi dintre aceştia au votat în judeţele Ilfov, Cluj şi Giurgiu.

Aproape 120 de dosare penale au fost deschise, la nivelul Ministerului Public, în urma turului întâi al alegerilor prezidenţiale. Acestea au la bază plângerile penale depuse la parchete privind posibile fraude electorale. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a centralizat datele primite de la unităţile din teritoriu, iar până în acest moment se efectuează cercetări în 117 cazuri în care sunt indicii că s-a încălcat legea electorală. Cele mai multe dosare au fost deschise la Craiova, unde s-au înregistrat 39 de cauze privind alegerile electorale.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru neglijenţă în serviciu, după ce preşedintele unei secţii de votare din Reşiţa a anunţat că ar lipsi 400 de buletine de vot pentru alegeri prezidenţiale 2014, desfăşurarea procesului electoral nefiind însă afectată de acest incident.

Potrivit Codului penal, în categoria infracţiunilor electorale se înscriu: împiedicarea exercitării drepturilor electorale, coruperea alegătorilor şi frauda la vot.

presalibera.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus