Actualitate

În doar trei zile, 132 de VITEZOMANI hunedoreni au fost sancţionaţi de poliţişti

În doar trei zile, 132 de VITEZOMANI hunedoreni au fost sancţionaţi de poliţişti

În perioada 9 – 11 mai, poliţiştii Serviciului Rutier Hunedoara au desfăşurat mai multe activităţi în trafic, în urma cărora au aplicat în total nu mai puţin de 212 sancţiuni contravenţionale.

Preţurile de consum au crescut în aprilie cu 0,1%. Ce produse s-au scumpit cel mai mult

Preţurile de consum au crescut în aprilie cu 0,1%. Ce produse s-au scumpit cel mai mult

Preţurile de consum au crescut în aprilie cu 0,1% faţă de martie, iar rata anuală a inflaţiei a ajuns la 0,65%, în uşoară scădere, în condiţiile în care alimentele s-au scumpit luna trecută cu 0,33%, iar serviciile cu 0,07%, în timp ce mărfurile nealimentare au avut preţuri apropiate faţă de martie.

Continuă RECENSĂMÂNTUL autovehiculelor

Continuă RECENSĂMÂNTUL autovehiculelor

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara anunţă participanţii la trafic că, în luna mai, continuă recensământul de circulaţie rutieră pe autostrăzile de pe raza judeţelor: Arad, Hunedoara şi Timiş, precum şi pe o parte din drumurile naţionale de pe raza judeţelor: Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, Mehedinţi şi Timiş.

Când vor putea fi obţinute noile acte de identitate

Când vor putea fi obţinute noile acte de identitate

Autorităţile pregătesc de ceva timp introducerea unor noi documente de identitate pentru cetăţeni, astfel că actele folosite în prezent vor fi înlocuite. În momentul de faţă, cadrul legislativ nu este definitivat, iar emiterea cărţilor electronice de identitate nu este posibilă încă.

BOMBĂ! DNA a descoperit cum îşi negociau corupţii hunedoreni comisioanele

BOMBĂ! DNA a descoperit cum îşi negociau corupţii hunedoreni comisioanele

Au încercat să scape folosind tehnica modernă, dar DNA-ul a intrat pe fir

Părinții ar putea avea o zi liberă pe an pentru verificarea stării de sănătate a copiilor

Părinții ar putea avea o zi liberă pe an pentru verificarea stării de sănătate a copiilor

Părinții și reprezentanții legali ai copiilor vor beneficia de una sau două zile libere pe an pentru îngrijirea sănătății copiilor, fără obligația angajatorului de a plăti drepturile salariale, prevede un proiect pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătății.

Transalpina, închisă pentru reparații

Transalpina, închisă pentru reparații

Transalpina se închide pentru reparaţii. Este vorba despre primii kilometri din județul Sibiu. “Drumul regelui”, care face legătura între Săliște și Poiana Sibiului, a fost distrus de surpările produse de precipitațiile din ultima perioadă.

AVERTIZARE METEO: Ploi torenţiale, descărcări electrice şi vânt, în toată ţara

AVERTIZARE METEO: Ploi torenţiale, descărcări electrice şi vânt, în toată ţara

Ploi torenţiale, descărcări electrice şi vânt vor fi, de duminică după-amiază până luni după-amiază, la munte, în vestul, sud-vestul şi centrul ţării şi, parţial, în restul teritoriului, potrivit unei informări transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Salariul mediu a depăşit 1.800 de lei

Salariul mediu a depăşit 1.800 de lei

Salariul mediu a crescut cu 98 de lei în martie şi a depăşit valoarea de 1.800 de lei la nivel naţional, arată datele statistice oficiale. Avansul vine după ce unele companii au acordat prime şi diferite bonusuri angajaţilor, comparativ cu februarie.

Toate firmele care folosesc case de marcat trebuie să ajungă la Fisc până vineri, 8 mai

Toate firmele care folosesc case de marcat trebuie să ajungă la Fisc până vineri, 8 mai

Administratorii care ignoră acest aspect riscă amenzi de până la 9.000 de lei.

Inapoi Sus