Administrație

CJ Hunedoara împarte primăriilor „daruri”. Câți bani vor fi alocați la final de an

CJ Hunedoara împarte primăriilor „daruri”. Câți bani vor fi alocați la final de an

Vineri, în ședința ordinară, CJ va repartiza unităților administrativ teritoriale sumele încasate suplimentar din impozitul pe venit, la bugetul de stat, pe anul 2018.

Vineri, ședință de plen la CJ Hunedoara. Ce hotărâri vor fi luate

Vineri, ședință de plen la CJ Hunedoara. Ce hotărâri vor fi luate

Aleșii sunt convocați la ora 11.oo.

158 milioane de lei pentru îmbunătățirea serviciilor medicale din vestul țării

158 milioane de lei pentru îmbunătățirea serviciilor medicale din vestul țării

Miercuri,12 decembrie 2018, au fost semnate trei contracte de finanțare  în cadrul Axei prioritare 8 – Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale, Operațiunile 8.1.A  Ambulatorii și 8.2.B Unități de primiri urgențe, Apelul de proiecte nefinalizate.

Bilanț pozitiv la APASERV SA și în 2018

Bilanț pozitiv la APASERV SA și în 2018

Conducerea Apa Serv Valea Jiului a prezentat joi, în cadrul tradiționalei conferințe de presă de la final de an, bilanțul activității pentru anul 2018 al operatorului regional al serviciilor de apă și canalizare. Principalele aspecte din activitatea acestuia au fost prezentate, pe rând, de directorul general Cristian Ionică, dar și de șefii Departamentelor Exploatare (Florin Donisa), Dezvoltare (Monica Tarcea) și Economic (Roxana Benke).

Donația de carte românească a ajuns la Gyula

Donația de carte românească a ajuns la Gyula

Donația de carte românească oferită de Biblioteca Județeană ”Ovid Densusianu” Hunedoara Deva și Consiliul Județean Hunedoara a ajuns la Liceul ”Nicolae Bălcescu” din Giula (Gyula, Ungaria).

Consiliul Local Călan, în ședință ordinară

Consiliul Local Călan, în ședință ordinară

Ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local al Orașului Călan – convocată pentru 20.12.2018, ora 13.00.

Prima ninsoare nu i-a speriat pe drumarii care construiesc A1 Șoimuș-Ilia

Prima ninsoare nu i-a speriat pe drumarii care construiesc A1 Șoimuș-Ilia

Pe șantier se lucrează la foc continuu.

Câți deveni vor beneficia de hrană prin Cantina Socială în 2019

Câți deveni vor beneficia de hrană prin Cantina Socială în 2019

Consiliul Local va sstabili numărul de porții la Centrul de zi „Cantina Socială” Deva pe anul 2019.

de | 13 decembrie 2018 | 0 răspunsuri | Administrație
Cât vor plăti devenii pentru locurile de parcare arondate în cartiere

Cât vor plăti devenii pentru locurile de parcare arondate în cartiere

Tarifele s-ar putea majora în ședința ordinară de luni.

de | 13 decembrie 2018 | 0 răspunsuri | Administrație
13,7 km din Autostrada Transilvania, deschiși traficului

13,7 km din Autostrada Transilvania, deschiși traficului

Reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere – CNAIR au recepționat miercuri lucrările de la lotul de autostradă Ogra – Iernut, în lungime de 3,6 km. „Având în vedere faptul că ieri, 11 decembrie 2018, au fost recepționate și lucrările sectorului de autostradă Ungheni – Ogra, în lungime de 10,105 km, astăzi, de la ora 15:00, aceste loturi au fost deschise circulației rutiere” a anunțat CNAIR. În aceste condiții, pentru a ajunge de la Aiud la Târgu Mureș, ar mai fi necesară finalizarea unei porțiuni între Câmpia Turzii și Iernut.

de | 13 decembrie 2018 | 0 răspunsuri | Administrație
Inapoi Sus